Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum să investim alternativ pentru viitorul copiilor noştri. Ce să faci în primii 9 ani de viaţă ai celui mic

Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne explică astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar, despre cum putem investi alternativ pentru viitorul copiilor noştri, dar şi cum să nu investim pentru viitorul acestora.

de Iancu Guda

la 30.01.2025 , 09:04

De ce am spus "nu"? Sau care sunt investițiile nepotrivite? Pentru că, de multe ori, văd prea mulți oameni care cumpără un apartament ca să îl aibă acolo pentru viitorul copiilor. Ei bine, dragilor, achiziția unui apartament nu este potrivită. Care este obiectivul pentru majorat? Să am niște bani, cash, pentru un început de viață. De ce nu este potrivit? Vedem mai departe. 

Imobiliarele nu sunt o investiție potrivită, pentru că, în sine, argumentul "ca să fie acolo, să fie în siguranță" nu are legătură cu nevoia copilului meu. Nu este o investiție potrivită. De aceea, zic, când investești pentru viitorul copilului, este bine să fie potrivit, adică să-ți genereze niște instrumente financiare care se potrivesc pentru ce ai tu nevoie la majoratul copilului.

Și, de fapt, de ce ai tu nevoie? Care sunt cele trei elemente esențiale? Granularitate, lichiditate și diversificare. Trebuie să investești într-un instrument financiar care îți oferă cele trei avantaje importante. Doar așa vei putea alege potrivit pentru copilul tău. 

Vezi și

Ce înseamnă granularitate, diversificare și lichiditate

Pe acelaşi subiect

Deci, granularitate, diversificare și lichiditate sunt trei trăsături importante ca să investești pentru majoratul copilului. Haideți să vedem ce înseamnă fiecare în parte.

Granularitate înseamnă că pot să pun puțin bani, să scot puțin bani. Asta îmi dă avantajul să dau copilului cât are nevoie, când are nevoie. Ori, la imobiliare, trebuie să investești o sumă mare de bani într-un moment și la fel și la vânzare.

Vedem mai departe lichiditatea. Nu poți să obții banii repede. Părinții mei au vândut un apartament la Medgidia. Șase ani de zile a durat. Ce faci dacă ajunge copilul la majorat și vrea să se ducă la studii, iar tu ai un apartament, dar nu poți să-l vinzi? Durează un an, doi ani, trei ani, că poate prinzi un moment nepotrivit, când piața e jos sau e recesiune. Sau, pur și simplu, la Medgidia nu a fost recesiune, dar nu se vindea, pentru că orașul nu are putere de cumpărare.

Vedem, într-un final, ce ar fi bine ca principiu să faci. Să investești pentru copil în primii nouă ani de viață, să investești în acțiuni până la 10, maximum 12 ani. Acțiunile, prin fonduri mutuale, te duci la bancă. Cele mai mari cinci bănci din România îți vor oferi fonduri de investiții care îți vor da randamente foarte interesante pe acțiuni. Dacă ții banii acolo, în medie, faci lejer 10% randament anual, apoi îi muți gradual în fondurile de obligațiuni, astfel încât să-ți garanteze capitalul la scadență. Și când ajunge copilul la majorat, tu chiar ai banii aceia, pentru că sunt în obligațiuni, risc zero. Și atunci obții un randament de peste 10% pe an, ai granularitate, ai lichiditate, ai diversificare și poți să scoți banii cu telefonul, imediat, în contul bancar, granulat, cu picătura, ca să-i folosești când ai nevoie pentru copilul tău. Așa se investește pentru viitorul copilului, cu aceste elemente, cu randament bun, risc scăzut, cu granularitate, lichiditate, diversificare, ca să şi folosești banii când ai nevoie la majorat. Vedem și alte alternative în episodul următor.

Iancu Guda Like

Iancu Guda este specialistul economic al Observator pe toate evenimentele cu impact financiar din România şi nu numai.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că va fi recuperat tezaurul dacic furat, după arestarea suspecţilor?
Observator » IQ Financiar » Cum să investim alternativ pentru viitorul copiilor noştri. Ce să faci în primii 9 ani de viaţă ai celui mic