Antena LIVE

Curs valutar

Schema prin care ne dăm seama dacă putem plăti ratele unui credit

Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne explică astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar, despre gestiunea creditelor. 

 

De la 03.02.2025, 08:50
WhatsApp
Vezi și:

Este o preocupare foarte importantă în România, unde mulţi se îndatorează foarte devreme şi mult ca să-şi satisfacă nişte dorinţe de care de fapt nu au nevoie sau cel puţin nu acum. Acesta este primul pas de a decide dacă vrei să iei sau ai nevoie de acel credit, să ştii dacă este o nevoie sau o dorinţă.

Nevoie vs dorinţă

De exemplu, un prieten apropiat, cu studii şi venituri mult peste medie, mi-a spus: "Am nevoie să cumpăr apartament de patru camere". Are doi copii şi stă într-un apartament de trei camere foarte spaţios, aşa că l-am întrebat de ce e o nevoie. "Pentru că se ceartă copiii în camere". I-am răspuns: "dacă tu vrei să creşti nişte adulţi incapabili să gestioneze conflictul şi vrei să-ţi iei patru camere ca să stea separat, vei creşte nişte adulţi care atunci când vor avea conflicte se vor izola". El, de fapt, nu are nevoie de patru camere, îşi doreşte linişte, seara, acasă.

Iată cum un om de peste 40 de ani cu venituri importante şi studii avansate a căzut în această capcană, nu a făcut deosebirea dintre nevoi şi dorinţe. 

Cheltuielile din impuls

La 30 de ani mi-am dorit o maşină, dar am aşteptat 10 ani ca să investesc banii şi acum cumpăr o maşină pe care o plătesc din randamentul investiţiilor. A fost un impuls puternic la 30 de ani, dar mi-am dat seama că e o greşeală financiară să blochez bani într-o maşină care îşi pierde din valoare, 50% în primii cinci ani, şi pierd şi randamentul pentru că am blocat banii acolo. 

Buget de venituri şi cheltuieli

Trebuie să avem un buget de venituri şi cheltuieli. Altfel e foarte complicat, nu ştim pe ce dăm banii şi nu avem cum să îi gestionăm. Când vrei să iei un credit de nevoi personale pe 3 sau 5 ani este bine să economiseşti rata lunară, undeva între 3 şi 6 luni înainte să iei creditul.

La un credit ipotecar pe 20 de ani sau mai mult economiseşte un an înainte, echivalentul ratei, ca să vedeţi cum este înainte să iei acel credit. Pentru că ne dorim multe lucruri, mai repede, să trăim mai bine în viaţă, dar nu suntem conştienţi ce implică toate acele credite decât când le contractăm. 

În România, avansul creditului este istoric. În 2024 a crescut cu 72% creditul de consum. Este un avans care ridică serioase semne de întrebare referitoare la utilitatea şi necesitatea acelor credite. Fiţi atenţi la tipul de credit, la perioada de rambursare, valuta şi dobânda. 

Iancu Guda

Iancu Guda este specialistul economic al Observator pe toate evenimentele cu impact financiar din România şi nu numai. ...

credit rata buget
Întrebarea zilei
Vi s-a întâmplat vreodată să rezervaţi o cazare şi ulterior să descoperiţi că nu există?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Județul din România, puțin vizitat, cu multe atracții de care nu mulți au...
Fanatik.ro
Publicat 02.02.2025
Anul în care un asteroid ar putea lovi Pământul. „Este una dintre cele mai...
spotmedia.ro
Publicat 31.01.2025
Înfrângere totală pentru brațul armat al lui Călin Georgescu
spotmedia.ro
Publicat 31.01.2025
Banca Mondială propune renunțarea la consumul de carne roșie și lactate pentru...
Gandul
Publicat 02.02.2025
„Marș mă”. De ce avem cei mai mulți tineri bărbați ușor de manipulat și...
Adevărul
Publicat 02.02.2025
Adrian Nartea, confesiuni tulburătoare despre extirparea tumorii intracraniene de...
A1
Publicat 01.02.2025
Horoscopul zilei de 3 februarie 2025. Berbecii își vor descoperi adevăratele...
CaTine
Publicat 02.02.2025
Horoscop februarie 2024. Ce noutăți vor apărea pentru nativii zodiilor
spynews.ro
Publicat 02.02.2025
Becali a ordonat, Meme s-a conformat » Imagini incredibile: englezii au văzut pe...
GSP
Publicat 31.01.2025
Femeia care trăiește fericită fără bani. Cum arată viața ei după și-a dat...
Click.ro
Publicat 02.02.2025
Rivalul Tesla a creat o mașină care poate sări peste obstacole. Cât costă...
Useit
Publicat 03.02.2025
E Sărbătoare mare AZI. Ce trebuie să faci în această zi sfântă pentru a-ti...
Redacţia.ro
Publicat 30.01.2025
Casa unei românce din Olanda, percheziționată după furtul tezaurului dacic:...
libertatea.ro
Publicat 02.02.2025
Taylor Swift va fi prezentatoare la cea de-a 67-a ediție a premiilor Grammy din...
ZU
Publicat 02.02.2025
Pulpă de porc cu cartofi și roșii la cuptor. Rețetă pentru o masă de...
Hello taste
Publicat 31.01.2025
Ce trebuie să știi despre deficitul de fier la copii iarna
Deparinti
Publicat 02.02.2025
Serialul Golden Boy - Dragoste rebelă a ajuns la sezonul 3, dar producătorii...
Happy
Publicat 31.01.2025
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin...
BZI
Publicat 31.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
5 alimente pentru un microbiom intestinal sănătos
Medicool
Publicat 02.02.2025