Alexandru Pişcan, românul acuzat că a spionat pentru Putin, condamnat la 5 ani închisoare pentru trădare
Alexandru Pişcan, acuzat de DIICOT că a trimis la Ambasada Rusiei de la Bucureşti imagini cu obiective militare româneşti sau aparţinând NATO, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani şi şase luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trădate, în formă continuată.
De Redactia Observator la 17.12.2024, 15:45Bărbatul a fost arestat preventiv în luna mai, măsura fiind prelungită ulterior de mai multe ori. DIICOT susţine că, începând cu anul 2022, Alexandru Pişcan a procedat la supravegherea unor obiective militare româneşti sau aparţinând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informaţii cu caracter militar şi efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă şi deplasarea personalului în zona de graniţă cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomaţi din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.
Potrivit Codului penal, infracţiunea de trădare se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, însă Alexandru Pişcan a beneficiat de o pedeapsă redusă după ce şi-a recunoscut vinovăţia în timpul procesului. Conform presei locale din judeţul Prahova, Alexandru Pişcan şi-a anunţat în luna martie intenţia de a candida pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti.
De când a început războiul Rusia-Ucraina, mai multe state membre UE/NATO au destructurat astfel de rețele de spionaj. Unul dintre cele mai mediatizate cazuri este cel al Ooloniei, care în noiembrie 2023 a destructurat o întreagă rețea de spionaj, fiind arestate 16 persoane.
Ce informaţii le-a dat ruşilor Alexandru Pişcan
Potrivit autorităţilor române, spionul de ocazie ar fi supravegheat militarii trimişi la graniţa cu Ucraina, ar fi colectat informaţii despre traseu şi tehnica militară. Ca datele să fie cât mai precise, ar fi făcut fotografii şi filmări detaliate. Toate dovezile au fost găsite în locuinţa lui la percheziţii. Informaţiile ar fi putut să ofere Rusiei un avantaj militar în războiul din Ucraina, spun analiştii.
Unul dintre principalele obiective militare pe care Alexandru Pişcan îl supraveghea ar fi poligonul din Babadag. O unitate militare strategică a Alianţei. Anul trecut, aici s-a ţinut cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră. 3.400 de militari din 12 ţări au simulat atunci un potenţial atac.