Director din cadrul Ministerul Transporturilor, reținut de DNA. Cine este Daniel Manole, acuzat că ar fi primit 2 milioane de lei mită
DNA începe urmărirea penală împotriva directorului Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare și a altor trei administratori ai unor societăți comerciale, pentru achiziția a patru nave în valoare de 85 de milioane de lei, cumpărate la suprapreţ, prin tranzacții fictive.
De Redactia Observator la 01.07.2021, 01:58Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Daniel Manole, a fost reţinut de procurorii DNA, fiind acuzat de constituirea unui grup organizat, abuz în serviciu şi luare de mită. Dosarul vizează achiziţia la suprapreţ a patru nave, în valoare de 85 de milioane de lei, dar şi condiţiile în care a fost realizată tranzacţia, potrivit news.ro.
În raportul de achiziţii publice pe 2020 al agenţiei figurează achiziţia a patru nave, preţul şi firma furnizoare fiins SC Suszi SRL care, potrivit relatărilor presei ar fi furnizat şi în 2017 două nave agenţiei. Este vorba despre o navă specializată pentru depoluare în ape de mică adâncime, achiziţionată prin licitaţie deschis, la preţul de 21,7 milioane de lei. De asemenea, mai sunt trei nave de salvare, cu preţuri de 19,8, 20,8 şi 23,1 milioane de lei.
Daniel Manole ar fi primit 2 milioane de lei mită. Societatea câştigătoare a licitaţiei „ar fi mimat” construcţia navelor
DNA anunţă, miercuri seară, reţinerea pentru 24 de ore a lui Daniel Manole, director al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (A.R.S.V.O.M.) din cadrul Ministerului Transporturilor, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi luare de mită. De asemenea, au fost reţinute trei persoane fizice, administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor.
- Victor Grigorescu, fost ministru în Guvernul Cioloș, urmărit penal pentru fals în declarații. Iohannis a avizat...
- Aproape toți agenții de poliție rutieră din cadrul IPJ Sibiu sunt bănuiți că luau șpagă ca să îi ierte pe...
- Șef de poliție de frontieră, ”angajat” al interlopului Dudaşu Saizu. Alți 4 agenți închideau ochii la...
În cauză, a mai fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de un alt om de afaceri pentru săvârşirea unor infracţiuni similare. ”În perioada septembrie-noiembrie 2020, inculpatul Manole Daniel, în calitatea menţionată mai sus, împreună cu ceilalţi inculpaţi ar fi constituit un grup infracţional care ar fi avut ca scop achiziţia, cu fraudarea legislaţie primare în materie, de către instituţia pe care o conducea primul inculpat a unui număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA). Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că A.R.S.V.O.M. este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiţi la recepţia finală”, a transmis DNA.
Sursa citată a menţionat că societatea câştigătoare a licitaţiei doar „ar fi mimat” construcţia acelor nave, în realitate acestea fiind achiziţionate la jumătate de preţ de la o societate comercială din Estonia. ”Pentru contribuţia sa, inculpatul Manole Daniel ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele. Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, a mai transmis DNA.
Procurorii precizează că, miercuri, inculpatul Manole Daniel şi doi dintre oamenii de afaceri urmează să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar restul cu propunere de luarea a măsurii arestului la domiciliu. În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Cine este Daniel Manole, directorul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare
Potrivit propriilor declaraţii, Manole lucrează în cadrul ARSVOM din 1993 şi cu mici pauze, din 1997 a deţinut în mai multe rânduri funcţia de director general al instituţiei.Contractele au fost semnate în 29 septembrie şi în 11, 14 şi 25 noiembrie. În aprilie 2017, România Liberă scria că Suszi SRL va livra două nave către ARSVOM. Deşi Suszi SRL este o companie din Constanţa, România, navele vor veni din Estonia, chiar dacă în România există şantiere navale şi la Constanţa, dar şi la Galaţi.
Directorul general al ARSVOM, Daniel Manole, a declarat atunci pentru România Liberă că firma Suszi a depus o ofertă de la şantierul naval Baltic Workboats, din Estonia: „Nu ştiu de ce nu au depus oferte şantierele navale din România. Şantierul de la Galaţi este ineficient pentru că nu acceptă nici o modificare la navele produse de ei. Acceptă să producă doar modele standard. Cei de la Constanţa nu ştiu de ce nu au venit la licitaţie. Poate au datorii la stat”.
Aceeaşi sursă relata că Firma Suszi SRL este patronată şi administrată de Petru Ogrinji şi de către Suszana Sen Ogrinji. Conform sursei citate, a fost necesară o hotărâre emisă de Guvernul Grindeanu, pentru ca achiziţia să poată avea loc.
Potrivit descrierii de pe propriul site, ”înfiinţată în anul 1991 ca o companie cu profil tehnic, promovând calitatea şi profesionalismul, SUSZI srl devine un nume de referinţă atât în Constanţa cât şi în restul ţării, fiind reprezentant exclusiv pentru România al unor importanţi producători europeni şi nu numai, din domeniile industrial, marin, aeronautic, feroviar şi moto”.
În ianuarie anul acesta, Daniel Manole afirma că lucrează în ARSVOM din 1993. ”Lucrez în cadrul ARSVOM din 1993, sunt absolvent al Institutului de Marină. Cu mici intervale, am fost director general din 1997 al instituţiei. Am o continuitate nesperat de mare”, a spus Daniel Manole adăugând că principalele atribuţiuni ale ARSVOM sunt salvarea şi depoluarea.
”Duc la îndeplinire atribuţiunile statului român în acest domeniu. Da, se poate numi o meserie dificilă, trebuie să te dedici. Când marinarii vor să intre în port, marinarii de la ARSVOM ies să salveze ce este de salvat”, a spus Manole, pentru replicaonline.ro, la începutul acestui an.
”În ultimul timp s-au investit bani în salvarea de vieţi omeneşti pe mare. Există deja două nave de salvare performante. S-a aprobat şi s-a organizat licitaţia pentru achiziţionarea a încă patru. S-a aprobat instituirea a încă două centre de salvare la Sulina şi Mangalia. Aceste patru nave vor dota aceste centre”, afirma Manole în acelaşi interviu.
El a ocupat în mai multe rânduri funcţia de director. În octombrie 2017 a fost demis ca urmare a unui incendiu izbucnit la bordul remorcherului Hercules.
Daniel Manole va fi revocat din funcţie. A dispus retragerea unei nave din misiune, întrucât condiţiile meteo erau dificile
Ministerul Transporturilor a transmis, miercuri seară, că Daniel Manole, va fi revocat din funcţie în cursul zilei de joi, după reţinerea de către DNA. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că la instituţie era un control în derulare, după ce Daniel Manole a dispus, în luna martie, retragerea unei nave plecate în misiune de salvare a unor marinari din Ucraina, întrucât condiţiile meteo erau dificile.
Ministerul precizează că acesta era în funcţie din 2020, iar navele la care fac referire procurorii au fost cumpărate în anii trecuţi. ”Am văzut într-un comunicat al DNA că a fost pus sub acuzare şeful acelei agenţii care ar trebui să salveze oamenii de pe mare, dacă vă aduceţi aminte cel cu barca care nu a reuşit să iasă din port, când s-a scufundat acel vapor ucraiean. Noi, în paralel, asta face concidenţa, avem chiar acolo un corp de control pe tema - pentru că m-am uitat şi m-a înfuriat atunci când acea navă nu a putut să meargă la intervenţie – şi mi s-a spus că nu poate să meargă pe vreme rea. Păi cum, noi cumpărăm şi dăm zeci de milioane pe o navă care, pe vreme rea, când ai nevoie să faci intervenţia, nu poate ieşi din port?”, a afirmat Cătălin Drulă, miercuri seară, la Antena 3. Ministerul Transporturilor a precizat că raportul este în faza finală şi va fi pus la dispoziţia anchetatorilor.