Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Victor Grigorescu, fost ministru în Guvernul Cioloș, urmărit penal pentru fals în declarații. Iohannis a avizat cererea procurorilor

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis miercuri ministrului Justiţiei Stelian Ion cererea de urmărire penală a lui Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost ministru al Energiei în perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2017, pentru fapte care fac obiectul unui dosar penal al PÎCCJ, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată.

de Redactia Observator

la 23.06.2021 , 15:46

Victor Grigorescu, fost ministru în Guvernul Cioloș, urmărit penal pentru fals în declarații. Iohannis a avizat cererea procurorilor Victor Grigorescu - Hepta

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 23 iunie 2021, ministrului justiţiei, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost ministru al energiei în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 261/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 326 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008. Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri”, arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. 

Cine este Victor Grigorescu

Victor Grigorescu a fost ministru al Energiei în Guvernul Cioloș. S-a aflat în mijlocul unor controverse în 2016. În declarația sa de avere de atunci figura un site pe care inițial nu l-a putut declara din motive de confidenţialitate și care i-ar fi adus venituri de aproape 800.000 de lei. 

Articolul continuă după reclamă

Ministrul a susținut că este vorba despre o platformă online dedicată politicilor europene pe care a închiriat-o cu 791.500 de lei. La acel moment site-ul nu era funcțional. Averea sa a fost verificată de Agenția Națională pentru Integritate. În ciuda scandalului, Victor Grigorescu a fost menținut în funcția de ministru al Energiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Victor Grigorescu, fost ministru în Guvernul Cioloș, urmărit penal pentru fals în declarații. Iohannis a avizat cererea procurorilor