Antena LIVE

Dumitru Buzatu, martor într-un dosar instrumentat de DNA. Explicaţiile oferite de avocatul fostului preşedinte al CJ Vaslui

Avocatul Kristian Winzer, care îl reprezintă pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a precizat, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că acesta a fost prezent pe data de 9 aprilie la DNA Iaşi ca martor denunţător într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie.

De la 10.04.2024, 16:20
Inquam Photos / George Călin

Apărătorul lui Buzatu a subliniat că denunţul clientului său nu vizează pretinse infracţiuni de corupţie sau asimilate faptelor de corupţie din Consiliul Judeţean Vaslui, din anumite instituţii aflate în subordinea acestuia sau din cadrul organizaţiei judeţene sau centrale a PSD, aşa cum s-a prezentat în spaţiul public, ci doar o infracţiune împotriva intereselor financiare ale UE, săvârşită exclusiv de către o entitate privată şi de către reprezentanţii în drept şi în fapt ai acesteia.

Buzatu e şi inculpat într-un alt dosar al DNA

"În contextul enunţării în spaţiul public a unor împrejurări sau scenarii absolut elucubrante şi a unor elemente faptice profund mincinoase şi lipsite de orice minim fundament real sau adevăr referitoare la motivul şi contextul prezenţei domnului Dumitru Buzatu la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi în cursul zilei de 9 aprilie, societatea noastră de avocaţi este împuternicită în mod expres de către domnul Dumitru Buzatu să comunice public punctul domniei sale de vedere. (...) Domnul Buzatu a fost audiat pe data de 9 aprilie în calitate de martor denunţător (în sensul dispoziţiilor articolului 19/Legea 68/2002 privind protecţia martorilor) într-o lucrare aflată la acest moment pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - ST Iaşi, care vizează în esenţă o infracţiune de folosire/prezentare de documente/declaraţii false dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri/active din bugetul UE sau bugetele administrate de aceasta ori în numele acesteia, cu consecinţe deosebit de grave", precizează sursa citată.

Winzer a mai precizat că Dumitru Buzatu are calitatea de inculpat într-un singur dosar instrumentat de DNA, aflat în prezent în procedura camerei preliminare la Tribunalul Vaslui.

Ți-a plăcut acest articol?

dumitru buzatu mita flagrant arest dna
Întrebarea zilei
Consumaţi şi deci cumpăraţi în mod regulat miere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Locul unic din România aflat în vârful unui munte pe care trebuie să-l...
Fanatik.ro
Publicat 21.05.2024
Locul din Europa unde o noapte de cazare costă doar 200 de lei. Arată ca Bali,...
Fanatik.ro
Publicat 21.05.2024
"Nicio fiară sălbatică nu este un așa mare dușman pentru un seamăn, precum...
spotmedia.ro
Publicat 20.05.2024
Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman...
Gandul
Publicat 21.05.2024
Vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani. Cum pot ieși femeile mai...
Adevărul
Publicat 21.05.2024
Motivul aproape ireal pentru care Oana Zăvoranu și-a concediat avocatul chiar...
A1
Publicat 21.05.2024
Horoscopul zilei de 22 mai 2024. Gemenii încep un proiect nou. Află ce se...
CaTine
Publicat 21.05.2024
Cât de mulți bani câștigă Andreea Bostănică într-o săptămână, pe...
spynews.ro
Publicat 21.05.2024
Răzvan Lucescu, așa cum nu l-ai mai văzut vreodată » A dansat pe ritmurile...
GSP
Publicat 20.05.2024
Artistul român căruia i s-a legat pensula de încheietura mâinii paralizate...
Click.ro
Publicat 20.05.2024
Internetul se schimbă pentru totdeauna. Ce se va întâmpla cu Google
Useit
Publicat 21.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Scene șocante în Parlamentul României. Doi deputați s-au luat la bătaie. Ce a...
Redacţia.ro
Publicat 21.05.2024
INVESTIGAȚIE. Ce au în comun Cristian Popescu Piedone și Nicușor Dan:...
libertatea.ro
Publicat 21.05.2024
Selena Gomez a uimit într-o rochie roșie la Festivalul de Film de la Cannes....
ZU
Publicat 21.05.2024
Turte la tigaie din aluat simplu de pâine, simple și rapide
Hello taste
Publicat 21.05.2024
Responsabilități pe care un copil nu e recomandat să le aibă. Aceste lucruri...
Deparinti
Publicat 21.05.2024
Singurul oraș din România care a reintrodus tramvaiul, după Revoluție....
ziare.com
Publicat 21.05.2024
Cine este José Manuel Rincón, Roberto Rubio din ”Dansul Pasiunii”. Ce se...
Happy
Publicat 21.05.2024
Câtă cofeină conține ceaiul verde. Poți bea ceai verde dacă ai tensiunea mare?
Medicool
Publicat 21.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024