Antena LIVE

Curs valutar

Pe cine scapă decizia instanţei privind prescrierea: Elena Udrea, Ioana Băsescu, Mihai Chirica, Nelu Iordache

Înalta Curte a hotărât că din 2018 nu au existat prevederi legale care să reglementeze prescripţia, în baza unei decizii a CCR. Magistraţii şi avocaţii susţin că decizia va afecta mii de dosare aflate pe rol. Printre beneficiarii deciziei Înaltei Curți ar fi Elena Udrea, Ioana Băsescu, Mihai Chirica sau Nelu Iordache. 

De la 25.10.2022, 16:31
WhatsApp
Pe cine scapă decizia instanţei privind prescrierea: Elena Udrea, Ioana Băsescu, Mihai Chirica, Nelu Iordache Observator

Un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât marţi că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile. Surse judiciare au explicat pentru Agerpres că această decizie va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.

Există şi trei cazuri de condamnaţi definitiv care au fost eliberaţi din închisoare pe acelaşi motiv - faptele s-au prescris:

* Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, condamnat definitiv în august 2020, a fost eliberat recent din penitenciar, după ce a executat doi ani din pedeapsa de cinci ani primită în dosarul în care este acuzat că a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

* Vanessa Youness, iubita fostului şef al DGIPI Gelu Oltean, condamnată la trei ani de închisoare pentru că a luat mită un milion de euro, a fost eliberată din închisoare după doar cinci luni de detenţie.

Pe acelaşi subiect

* Adrian Mititelu, patronul formaţiei de fotbal U Craiova 1948, a obţinut suspendarea executării unei pedepse de 3 ani închisoare pentru evaziune fiscală, el fiind eliberat din penitenciar.

Lista dosarelor suspendate în aşteptarea aplicării prescrierii faptelor: Pendiuc, Chirica, Nelu Iordache

Alte zeci de dosare aflate pe rolul instanţelor au fost suspendate de la judecată în aşteptarea deciziei Instanţei supreme privind prescrierea faptelor, acestea urmând cel mai probabil să se închidă:

* Tudor Pendiuc, fost primar al municipiului Piteşti, are o condamnare în primă instanţă de 8 ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Dosarul se află în apel la Curtea de Apel Bucureşti.

* Mihai Chirica, primarul din Iaşi, a fost trimis în judecată în ianuarie 2021 de DNA pentru abuz în serviciu cu privire la achiziţia de către municipalitate, prin leasing operaţional, a unor autoturisme Skoda, fapte săvârşite în anul 2013. Dosarul s-a plimbat pe la mai multe instanţe, în final ajungând la Judecătoria Bârlad.

* Nelu Iordache are o condamnare de 12 ani şi jumătate închisoare primită la instanţa de fond pentru evaziune fiscală şi delapidare, într-un dosar în care este acuzat că a înregistrat în contabilitatea fostei companii de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro. Dosarul se află în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti.

* Petru-Constantin Luhan, fost europarlamentar, este acuzat că a folosit şi prezentat cu rea-credinţă documente false pentru a obţine pe nedrept fonduri de aproximativ 50.000 de euro de la Parlamentul European. Dosarul se află la instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti.

* Marin Anton, fost deputat PNL, a fost condamnat în septembrie 2021 la cinci ani închisoare, fiind acuzat că a primit în anul 2009, pe când era secretar de stat în Ministerul Transporturilor, o mită de 5,3 milioane euro de la reprezentantul unei companii italiene pentru acordarea unui contract de realizare a noului terminal de la Aeroportul Otopeni. Dosarul se află la Curtea de Apel Bucureşti pentru judecarea apelului.

Ioana Băsescu şi Elena Udrea ar beneficia de deciziei Instanţei Supreme privind prescrierea faptelor

De această prevedere ar mai putea beneficia şi fostul ministru Elena Udrea, care are pe rolul instanţelor încă două dosare. Este vorba de dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009, în care Udrea a primit o condamnare de opt ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor. Procesul se judecă în faza de apel la Instanţa supremă.

De asemenea, ea este judecată la Curtea de Apel Bucureşti în dosarul Hidroelectrica, în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari primită de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu. În prezent, Elena Udrea se află în penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul "Gala Bute", în care a epuizat toate căile de atac. În acest dosar, ea nu a invocat prescrierea faptelor. 

De asemenea, va scăpa și Ioana Băsescu, condamnată și ea în primă instanță în dosarul finanțării campaniei electorale, a declarat pentru hotnews.ro Silvia Uscov, avocata Elenei Udrea.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dosare elena udrea ioana basescu mihai chirica nelu iordache
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024