Traficanţi de droguri din Constanţa, reţinuţi pentru 24 de ore. Unul dintre inculpaţi, prins în flagrant
Doi traficanţi de droguri din Constanţa au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce unul dintre inculpaţi a fost prins în flagrant.
De Redactia Observator la 11.06.2021, 12:09- Traficanţii de droguri din Constanţa, propuşi pentru arestare preventivă.
Procurorii DIICOT Constanţa au reţinut doi traficanţi de droguri, după ce pe unul dintre inculpaţi l-au prins în flagrant într-o acţiune desfăşurată pe parcursul zilei de joi.
Bărbatul respectiv a fost prins când se pregătea să comercializeze o cantitate importantă de cannabis. După momentul respectiv, procurorii DIICOT Constanţa şi ofiţerii de poliţie judiciară de la BCCO Constanţa au efectuat patru percheziţii domiciliare.
Traficanţii de droguri din Constanţa, propuşi pentru arestare preventivă
Conform reprezentanţilor DIICOT, în urma percheziţiilor efectuate, oamenii legii au indisponibilizat droguri de risc, substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, un cântar electronic de precizie, un grinder, patru telefoane, un laptop, 5.200 de lei, 2.550 de euro, precum și alte bunuri cu valoare probatorie.
Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind puşi sub acuzare pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept. În cursul zilei de vineri, traficanţii de droguri din Constanţa urmează să fie duşi în faţa magistraţilor de la Tribunalul Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.