Irina Loghin, despre momentele dramatice prin care a trecut pe vremea când era doar un copil

A avut o copilărie grea, cu multe lipsuri, dar şi cu fericirea de a avea familia aproape. Irina Loghin, voce emblematică pentru folclorul românesc, povesteşte cu emoţie despre micile bucurii, dar şi despre momentele dramatice prin care a trecut pe când era doar un copil. O vedeţi într-un nou episod al proiectului Legendele, realizat de Dan Negru.

• Prima reacție a lui Trump după războiul comercial care a lovit economia globală: "Cred că merge foarte bine. Țara va exploda"

Dan Negru: Asta este toată familia. Câţi ani să aibă poza asta?

Irina Loghin: Aveam 14 ani. 

Dan Negru: Grea copilăria Irinei Loghin după război?

Irina Loghin: Da...de foame, luam clopotul de la capră şi mergeam şi mulgeam capra în clopotul ala. Nu mai ştiam eu de bacterii. Era aşa de bun. Nu mai găsesc eu lapte aşa de gustos...

Un moment care i-a marcat copilăria

Dan Negru: Este vreo amintire dureroasă pe care o aveţi din copilărie?

Irina Loghin: Am rămas marcată pe viaţă de o întâmplare destul de emoţionantă. Faptul că stăteam într-un cătun, veneau lupi. Fratele meu cu un vecin au zis să merg să duc oile înapoi. Şi m-am dus, am urcat prin lăstărişul ala, până sus. Îmi era puţin urât. Când am ajuns acolo, acolo erau foarte mulţi scaieţi din aştia cu mărăci, care agăţau. Şi lângă ei văd un câine. Stătea cu capul în jos şi când m-a simţit a făcut ochii mari la mine. Aveam o căţeluşă lup şi am crezut că este căşeluşa mea Dolfa. Când m-am dus mai aproape mai erau vreo şase, şapte. Erau haită de lupi. Am început să ţip. Fratele era destul de departe de mine. Oile au mirosit treaba asta...m-au şi auzit ţipând şi au început să fugă. Eu după oi şi lupii după mine. Fratele şi celălalt băiat au început să fluiere când m-au văzut că coboram. Şi am rămas cu o teamă.