Antena LIVE

Curs valutar

"Am crezut că este mort, dar un înger l-a ghidat în siguranță în acel loc". Bebeluș găsit în viață, după ce o tornadă l-a smuls de lângă familie, în SUA

A avut un înger păzitor care a vegheat asupra lui. Un copil de patru luni a fost găsit în viață, într-un copac, după ce o tornadă l-a aspirat cu tot cu leagnul său, în Tennessee, Statele Unite.

De la 19.12.2023, 15:49
WhatsApp
Galerie (4)
"Am crezut că este mort, dar un înger l-a ghidat în siguranță în acel loc". Bebeluș găsit în viață, după ce o tornadă l-a smuls de lângă familie, în SUA CAITLYN MOORE/GOFUNDME

Lord se afla într-o casă mobilă, împreună cu părinții și fratele său de un an, când acoperișul casei a fost smuls de vârtejul vântului violent și a măturat totul în cale. Inclusiv leagănul copilului. Tatăl micuțului s-a aruncat asupra lui ca să îl protejeze, însă a fost luat și el de vânt.

Un bebeluș-miracol

“Vârful tornadei a coborât și a ridicat leagănul în care se afla copilul meu. A fost primul lucru care a dispărut”, a declarat Sydney Moore, mama în vârstă de 22 de ani, potrivit Le Parisien.

Aramis, tatăl copilului, a sărit să încerce să-l protejeze pe Lord, aruncându-se peste leagăn, pentru a-l împiedica să zboare, dar a fost dus și el de tornadă. „S-a agățat de leagăn, s-au întors în cerc apoi au fost aruncați”, descrie mama.

Pe acelaşi subiect

La rândul ei, Sydney și-a protejat celălalt fiu aruncându-se asupra lui, înainte ca zidurile să se prăbușească asupra lor. „Am fost total prinsă. Nu mai puteam să respir”.

După ce tornada a trecut, Sydney Moore a reușit să se desprindă din dărâmături împreună cu fiul ei Princeton, apoi au pornit în căutarea lui Lord și a iubitului său, în ploaia torenţială. După câteva minute de căutări, cuplul și-a găsit copilul în viață, încă în leagănul lui, într-un copac care se prăbușise.

„Am crezut că e mort. Eram destul de sigură că era mort și că nu îl vom mai găsi”, a mărturisit femeia. Sydney și copiii ei au scăpat doar cu câteva zgârieturi și vânătăi, dar Aramis s-a ales cu un braț rupt.

Sora lui Sydney, Caitlyn, a deschis o strângere de fonduri online în care a explicat că, atunci când Lord a fost găsit, „el părea să fi fost așezat cu blândețe în copac”, ca și cum „un înger l-ar fi ghidat în siguranță către acel loc”.

Familia nu are niciun semn de viață însă de la pisica Balue.

Monica Palade

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021. ...

tornada sua bebelus inger
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025