"Am găsit o bombă pe balcon". Româncă, terorizată de fostul iubit italian. Bărbatul de 60 de ani nu a putut accepta despărţirea de femeie
O româncă în vârstă de 47 de ani a fost terorizată de fostul iubit italian, după ce aceasta a decis să se despartă de el. Mai mulţi vecini ai femeii, deranjaţi şi ei de bărbat s-au oferit să depună mărturie împotriva italianului, care este acum cercetat de poliţiştii din peninsulă.
De Redactia Observator la 16.04.2022, 17:23Coşmarul femeii a început în momentul în care a decis să pună capăt relaţiei cu bărbatul de 60 de ani. Potrivit anchetatorilor, în urmă cu trei ani, românca a mărturisit că a fost obligată de bărbat să întreţină relaţii intime cu el, chiar dacă relaţia lor se încheiase, iar în locuinţă se afla la acel moment şi copilul femeii, scrie Corriere di Viterbo.
După câteva luni de la abuz, bărbatul nu a reuşit să se împace cu ideea că femeia nu mai este iubita lui, aşa că a început să o hărţuiască. Iniţial, acesta a desenat cu vopsea, pe pereţii clădirii în care aceasta locuia, mai multe cruci negre.
Italianul nu s-a oprit, iar faptele lui au fost nenumărate. Cea maigravă din seria lungă este aceea că a pus pe balconul apartamentului româncei două bombe artizanale construte de el însuşi. Totodată, italianul a început să o hărțuiască pe fosta parteneră atât prin sms, cât și la locul de mâncă, trimițându-i proprietarului unui restaurant din localitate Bolsena, în care femeia lucra, scrisori de amenințare. Patronul localului l-a denunțat apoi pe fostul concubin al româncei, iar pe aceasta din urmă a concediat-o.
„Mie și fiului meu ne-a fost foarte teamă. Chiar dacă nu l-am văzut fizic să facă nimic, nici când a pus bombele, nici când a murdărit zidurile, știu că a fost el pentru că mi-a spus. Îmi trimitea 50-60 de mesaje pe zi și, într-o dimineață, am găsit o bombă pe balcon”, a povestit românca.
- Un român s-a spânzurat într-un parc Italia. Bărbatul a fost găsit de o tânără, într-un copac
- "I-a dat foc când încă era în viață". Un tânar si-a incendiat propriul frate, pentru banii de pe asigurare....
- Cea mai mare plantaţie de marijuana din Europa, descoperită în Spania. Captură de 100 de milioane de euro a...
Bărbatul nu a putut accepta despărţirea
La procesul care îl vizează ca inculpat pe bărbatul italian, o vecină a delcarat că „În dimineața zilei de 13 martie 2018 soțul meu, care tocmai ieșise din casă, s-a întors pentru a-mi spune că intrarea în bloc era plină de cruci negre desenate cu vopsea. Apoi am aflat chiar de la persoana vizată (n.r românca) că aceleași desene au fost făcute și aproape de veranda ei. Știu că relația lor se terminase, dar ei îi era frică în continuare de fostul concubin. Se temea că i-ar putea face rău ei și copilului ei”
După aceste episoade, românca de 47 de ani a decis să depună plângere la carabinieri, iar bărbatul italian a fost pus sub arest la domiciliu. Următoarea ședință de judecată va avea loc la data de 9 noiembrie