Bărbat din California, condamnat după ce a înjunghiat o broască țestoasă, la beție
Un bărbat din California a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare după ce a înjunghiat broasca țestoasă a unei grădinițe, în timpul unui atac la beție, transmite Mediafax.
De Redactia Observator la 17.12.2022, 16:18Broasca țestoasă, în vârstă de 70 de ani, poartă numele Michelangelo și a fost rănită de un bărbat beat. Un mâner de greblă a fost înfipt între capul și piciorul animalului, iar sticla spartă i-a fost pusă pe spate.
George Robles, în vârstă de 42 de ani, a fost condamnat vineri. El nu a contestat acuzațiile de abuz asupra animalelor, spargere și vandalism, a relatat San Jose Mercury News.
Robles a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare și la tratament obligatoriu pentru abuz de substanțe. De asemenea, i s-a interzis să aibă animale timp de 10 ani, potrivit Sky News.
Avocatul acuzatului a susținut că agresiunea împotriva broaștei țestoase a fost rezultatul unei intoxicații, mai degrabă decât al cruzimii față de animale.
Broasca țestoasă a avut nevoie de o intervenție chirurgicală în urma atacului. Medicul veterinar care a efectuat operația a anunțat că animalul „se simte foarte bine".