Bebeluş găsit mort în casă, în mod inexplicabil, în Anglia. Polițiștii au deschis o anchetă pentru moarte suspectă
Un nou-născut a fost găsit mort într-un cartier rezidențial din Swindon, declanșând o anchetă a poliției.
De Larisa Andreescu la 02.08.2022, 15:32Bebelușul a fost declarat mort într-o casă din Swindon, declanșând o anchetă a autorităţilor. Experții criminaliști investighează moartea, care este tratată ca fiind „inexplicabilă”.
Paramedicii au sosit la domiciliul din Swindon la primele ore ale dimineții de ieri. Copilul a fost declarat mort la fața locului iar serviciul de ambulanță a chemat poliția din Wiltshire la adresă, relatează Mirror.
Autoritățile nu își explică cum s-a ajuns la o astfel de tragedie
„Am fost chemați de serviciul de ambulanță pentru a raporta decesul unui nou-născut la o adresă din Grange Park la primele ore ale dimineții de luni, 1 august. În prezent, anchetele sunt în desfășurare, iar decesul este tratat ca neexplicat”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Wiltshire
„Este groaznic ceea ce tocmai am auzit. Gândurile mele sunt îndreptate către familie. Este o veste cu adevărat șocantă”, a declarat consilierul parohiei West Swindon, Tim Swinyar