"Casa era în flăcări, iar unul dintre pompieri se dădea la mine". Coşmarul trăit de o mamă singură, în timpul unui incendiu, în UK
O femeie din Marea Britanie susţine că a fost hărţuită sexual de unul dintre pompierii care au intervenit la un incendiu chiar la ea acasă. Victima a decis să facă întregul incident public, după ce a aflat că agresorul său a fost promovat, potrivit The Independent. Faptele s-au petrecut în 2016.
De Redactia Observator la 13.05.2023, 16:35„De ce eşti sngură?”, ar fi întrebat-o pompierul, propunându-i să o sune după ce i se încheie tura „Se plimba ca un macho, se comporta ca şi când ar fi fost beat într-un bar”, dezvăluie mama de 46 de ani, care a dorit să-şi ţină identitatea secretă.
“Tot comenta că sunt o mamă singură, a repetat-o de trei ori. La un moment dat i-a spus şi colegului său: Oh, e singură. Apoi m-a întrebat "de ce eşti singură?" Se uita la fotografii şi comenta cum arată prietenii mei”, a povestit britanica.
Incidentul a avut loc în 2016. Femeia era acasă cu fetiţa de 6 ani, când garajul său a fost cuprins de flăcări. Vecinii au fost cei care au alertat serviciile de intervenţie. Însă coşmarul mamei era departe de a se fi încheiat. Avansurile pompierului au început după ce superiorul său a intrat în locuinţă pentru verificări.
“Mi-a propus să mă sune după ce i se încheie tura, ceea ce mi s-a părut puţin ciudat. Nu cred că acesta e protocolul. Mi s-a părut foarte neprofesionist”. Femeia a decis să dezvăluie întregul abuz după ce bărbatul a fost promovat. A făcut o plângere oficială, iar şeful de tură i-a trimis o scrisoare prin care îşi cerea scuze.