Clipe de groază pentru o mamă cu bebelușul care i se sufoca în brațe. Scene dramatice filmate lângă o unitate de pompieri din Polonia
Scene dramatice au avut loc, în urmă cu câteva zile, în apropierea unei unități de pompieri din Gdańsk, în Polonia. O tânără mamă a fost filmată alergând cu bebelușul în brațe, strigând după ajutor. Micuțul se sufoca.
De Veronica Micu la 09.10.2021, 14:46Mama unui băiețel de 11 săptămâni a trăit clipe de groază, luni, când fiul ei s-a înecat și nu mai putea să respire. Disperată că micuțul se sufoca, femeia a ieșit în fața blocului, cerând ajutor.
Pompierii l-au salvat pe bebeluș
Norocul ei a fost că, în imediata apropiere, se afla o unitate de pompieri. Alertați de strigătele tinerei, militarii au reacționat rapid și l-au salvat pe micuțul Staś.
Intervenția pompierilor a fost filmată de o cameră de supraveghere.