Criminalul lui Pompi, tânărul român tăiat cu maceta în Spania, purta masca lui Jason din "Vineri 13". Poliția îl caută de 6 zile
Noaptea de Halloween s-a transformat într-o tragedie pentru o familie de români din Spania, după ce unicul lor fiu, Lorenzo Pompiliu Cazacu Motoi, a fost ucis cu sânge rece într-un parc din Toledo. Pompi, cum îi spuneau prietenii, avea doar 21 de ani, iar criminalul, după șase zile de la atacul oribil, este în continuare de negăsit.
De Veronica Micu la 05.11.2021, 11:49Pompi și prietenul lui Alvaro au ieșit sâmbăta trecută să sărbătorească Halloween-ul, la fel ca mulți alți tineri din cartierul Santa María Benquerencia sau Polígono din orașul Toledo. În noaptea de sâmbătă de duminic, românul și amicul lui se plimbau în zona parcului Lineal când un individ mascat s-a apropiat de ei, la câțiva metri de casa în care Pompi locuiește cu părinții săi.
Individul i-a amenințat cu o macetă și le-a spus să-i dea tot ce aveau la ei. Îngroziți, tinerii și-au golit buzunarele, iar românul i-a dat o bancnotă de 10 euro. În scurt timp, însă, au venit loviturile fatale, relatează El Espaniol.
Pompi a primit o lovitură de macetă în zona gâtului, care l-a ucis. Pe Álvaro l-a rănit la ureche și la față. A căzut la pământ și s-a prefăcut mort, iar asta i-a salvat viața.
- "Pompi nu a omorât o muscă în viața lui!". Tânăr român ucis într-un parc din Toledo, criminalul este căutat...
- Copil de 3 ani ucis de câinele familiei, în Mangalia. Micuțul a fost mușcat de cap și nu a mai putut fi salvat
- Criminalul din Arad a povestit că s-a drogat cu ”cristal” înainte de a o ucide pe Antonia: Am avut o stare de...
Pompi era un împătimit al computerelor
Lorenzo Pompiliu Cazacu era singurul fiu al unui cuplu de români. Avea 21 de ani, iar cei care l-au cunoscut spun despre el că era un tip liniștit, deloc aventuros. Își petrecea timpul mai mult acasă, era un împătimit al computerelor. "Stătea mai mult acasă, cu calculatorul, cu jocurile, cu prietenii", a declarat vărul său pentru publicația ABC.
"Obișnuia să-și ia verii de la școală", spune un vecin al familiei, care încă nu crede că o asemenea nenorocire s-a putut întâmpla într-un cartier atât de liniștit.
Nimeni nu-și amintește un eveniment similar în Santa María Benquerencia. Cu toate acestea, duminică, la primele ore, acest loc a experimentat scene tipice mai degrabă filmelor de groază decât realității. Cu aproximativ 20 de minute înainte de uciderea Pompi, presupusul criminal a avut un episod similar cu un alt grup de băieți. "A luat maceta de la doi prieteni de-ai mei", spune Victor, un tânăr de aceeaşi vârstă cu cea a românului.
A doua zi, ei au fost chemați de Poliția Națională să depună mărturie.
Criminalul purta masca lui Jason din "Vineri 13"
Descrierea dată de cei cu care s-ar fi intersectat agresorul, în noaptea de Halloween, a fost următoarea: un bărbat de aproximativ 1,80 metri înălțime, cu hanorac negru, pantaloni albaștri, pantofi adidas, purta masca lui Jason (personajul principal din seria de filme horror "Vineri 13") și avea o macetă.
Doi tineri din cartier au declarat că individul ar fi incitat un grup de tineri la bătaie, înainte să-l atace pe român. "M-am ascuns în tufiș și am privit de departe, fără să spun nimic", își amintește Víctor. La un moment dat, a scos maceta și a început să amenințe. Unul dintre copii a apucat primul lucru pe care îl avea la îndemână, un scaun, pentru a se apăra de un posibil atac.
Din fericire pentru acei tineri, agresorul a plecat. "Cred că nu i-a atacat pentru că știa că suntem din cartier și că suntem mulți", spune Víctor.
La scurt timp, tragedia a fost confirmată: un tânăr de 21 de ani fusese ucis cu brutalitate în un parc. Din acel moment, teroarea s-a instalat în acest cartier. Momentan, nimeni nu știe cine se ascunde în spatele acelei măști, criminalul nefiind nici până astăzi identificat de poliție.
De șase zile, oamenii vin la locul tragediei, depun flori și aprind lumânări. Sunt îngroziți și speră ca ucigașul lui Pompi să fie prins cât mai repede.
Înmormântarea tânărului de 21 de ani a avut loc luni, la prânz, în cimitirul municipal din Toledo.
Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și