Doi bebeluşi morţi, găsiţi în congelatorul unei femei. Descoperire macabră făcută de poliţiştii din Franţa
Cadavrele congelate a doi bebeluși au fost găsite într-un congelator în casa unei femei din sud-estul Franței. O femeie de 41 de ani a fost arestată, dar nu se știe încă dacă este mama.
De Redactia Observator la 02.12.2022, 15:24- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Bebelușii au fost găsiți morți într-un congelator joi, în comuna Bedoin din departamentul Vaucluse, Franța, "la locuința unei femei" care a fost plasată în arest preventiv, a declarat pentru AFP procurorul Helene Mourges. "Cazul este la început, iar faptele sunt de natură penală", a declarat magistratul, adăugând că descoperirea a avut loc după ce "o terță persoană" a sunat la autorități, relatează Mediafax.
Nu se ştie dacă femeia reţinută e mama bebeluşilor ucişi
În stadiul în care se află ancheta, este imposibil să se precizeze vârsta sau sexul bebelușilor găsiți înghețați, precum și eventualele legături între ei sau cu femeia reținută. "Este greu în acest stadiu să dăm detalii", a declarat Mourges, adăugând că "au fost prelevate probe" pentru a afla mai multe despre cei doi copii. "Autopsia ne va spune mai multe", a adăugat procurorul, precizând că aceasta nu va putea avea loc decât peste "un anumit timp", "pentru că s-au luat toate precauțiile pentru a păstra toate probele științifice".
Ancheta a fost încredințată jandarmeriei din Carpentras. Legătura dintre persoana care a chemat jandarmii și femeia reținută nu a fost precizată de procurorul general.