Doi părinţi şi un bebeluş au sfârşit tragic într-un accident înfiorător cu trei maşini, pe o autostradă din Irlanda. Şi şoferul vinovat a pierit în impact
Un bebeluş, mama şi tatăl acestuia au sfârşit tragic în urma unui accident îngrozitor pe o autostradă din Galway, Irlanda, în care au fost implicate trei maşini. Şoferul autoturismului care ar fi fost de vină a pierit de asemenea în urma impactului.
De Larisa Andreescu la 21.08.2021, 13:21Un accident extrem de grav a avut loc pe o autostradă din Galway, Irlanda. Patru vieţi au pierit după ce şoferul unui autoturism a intrat pe banda opusă, izbindu-se frontal de altă maşină. Cel de-al treilea participant la trafic nu a putut evita la rândul lui impactul.
Ar putea dura câteva „zile” pentru a identifica cadavrele şi a confirma cine sunt victimele, relatează Irish Mirror. Cu toate acestea, se înţelege că trei dintre victime erau doi părinţi şi bebeluşul lor.
„Trupurile neînsufleţite nu au fost încă identificate şi ar putea dura ceva timp până la finalizarea anchetei. A fost un accident teribil. Trebuie doar să te uiţi la starea maşinilor pentru a vedea cât de rău a fost”, a declarat o sursă din anchetă.
Şoferul vinovat conducea pe contrasens
Numărul oamenilor ucişi în ultimele 24 de ore pe drumurile irlandeze se ridică la şase. Coliziunea a avut loc joi la ora 19:40, pe M6, lângă Ballinasloe, pe autostrada Dublin-Galway. Toţi cei patru au fost declaraţi morţi la faţa locului, iar trupurile victimelor au fost duse la spitalul Portiuncula din Ballinasloe pentru o autopsie.
O altă victimă, care se afla în a treia maşină, a fost ransportată de urgenţă la spital, dar medicii spun că se află în afara oricărui pericol. Potrivit The Sun, joi, după ora 19:30, un şofer care se afla singur în autovehicul a fost văzut conducând haotic pe contrasens; la scurt timp s-a produs tragedia.
Când au ajuns la faţa locului, echipajele de urgenţă au spus să au fost „întâmpinate de o scenă oribilă”. Autostrada a rămas închisă pe ambele sensuri. Vineri, Autoritatea pentru Siguranța Rutieră (RSA) a lansat un apel urgent cerând oamenilor să aibă mai multă grijă pe drumuri.
Sam Waide, CEO al RSA, a declarat că au fost „24 de ore negre”: „Gândurile noastre sunt cu familiile celor care au fost uciși. Aceste decese ar trebui să ne reamintească că toată lumea este expusă riscului atunci când se află în trafic, suntem expuși riscului în orice moment al zilei sau al săptămânii. Viața este fragilă, iar utilizarea drumurilor este unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care le facem în fiecare zi, nu trebuie să uităm niciodată acest lucru. Aveţi grijă cum conduceţi”.
Ofiţerii au cerut oricărui martor să se prezinte la cea mai apropiată secţie de poliţie pentru a oferi mai multe detalii ori în cazul în care deţine o cameră de bord care a surprins impactul.
„Nu numai că au fost 24 de ore oribile pe drumuri, dar observăm și o creștere a deceselor rutiere anul acesta comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Tragediile rutiere afectează toate părțile țării, fiecare coliziune fatală sau gravă are un impact devastator asupra familiei, prietenilor și comunităților", a declarat comisarul adjunct Paula Hilman.
Până în prezent, în 2021, nouăzeci și două de persoane au murit în accidente mortale de trafic rutier în Irlanda.