Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

După 30 de ani pe "culoarul morții", un bărbat din SUA a murit cu câteva luni înainte de execuție. Hank Skinner era acuzat de uciderea a 3 persoane

Hank Skinner, condamnat la moarte în urmă cu aproape 30 de ani pentru o triplă crimă comisă în 1993, a murit în închisoare unde nu a încetat să-şi proclame nevinovăţia, au anunţat vineri avocaţii săi, notează AFP. Căsătorit cu Sandrine Ageorge-Skinner, o activistă franceză împotriva pedepsei capitale, acest american de 60 de ani a scăpat de executare în 2011, salvat in extremis printr-o decizie a Curţii de Apel din Texas, statul în care era încarcerat, autorizând analize ADN, notează Agerpres.

De la 18.02.2023, 07:23
WhatsApp
Galerie (5)
După 30 de ani pe "culoarul morții", un bărbat din SUA a murit cu câteva luni înainte de execuție. Hank Skinner era acuzat de uciderea a 3 persoane Profimedia

Dovezile oferite de bărbat nu au fost suficiente pentru a-l elibera, iar execuţia sa era prevăzută pe 13 septembrie. Conform versiunii sale despre evenimente, el zăcea pe o canapea de la un amestec de vodcă şi codeină în momentul morţii lor. Skinner şi avocaţii săi l-au numit pe unchiul lui Twila Busby, Robert Donnell, acum decedat, drept potenţial criminal.

Potrivit avocaţilor săi, Henry W."Hank" Skinner a murit din cauza unor complicaţii în urma unei intervenţii chirurgicale efectuate în decembrie pentru a i se îndepărta o tumoare pe creier.

El a fost condamnat la moarte în 1995 pentru uciderea pe 31 decembrie 1993 a partenerei lui de atunci, Twila Busby, şi a celor doi fii ai ei. Hank Skinner a obţinut analize ADN suplimentare după 13 ani de proceduri, după ce a scăpat cu viaţă la 20 de minute de execuţie.

Un alt tribunal a respins, totuşi, aceste analize, considerând că "nu sunt favorabile deţinutului". Dimpotrivă, Hank Skinner le-a considerat o dovadă "convingătoare" a nevinovăţiei sale, potrivit declaraţiilor făcute în 2014 pentru AFP. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sua condamnant la moarte
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024