Antena LIVE
Galerie foto

Durerea unei mame, despre momentul în care o va privi în ochi pe cea care i-a ucis fiul, în UK: „Trebuie să știu ce s-a întâmplat, trebuie să aud adevărul"

O mamă a vorbit despre frământările şi neliniştile pe care le are, gândindu-se la momentul în care va da ochii cu cea care se presupune că l-ar fi ucis pe fiul ei. Întâlnirea deloc uşoară va avea loc cu doar trei zile înainte de aniversarea morții tânărului.

De la 19.08.2021, 18:00
Galerie (11)
Durerea unei mame, despre momentul în care o va privi în ochi pe cea care i-a ucis fiul, în UK Profimedia

Charlotte Charles, în vârstă de 46 de ani, și tatăl lui Harry, Tim Dunn, în vârstă de 52 de ani, urmează să ajungă cu avionul în SUA, vineri, pentru a participa la o contra-examinare sub jurământ a tinerei Anne Sacoolas, făcută de o întreagă echipă juridică. Părinţii au declarat că sunt hotărâţi să-i audă relatarea despre modul în care fiul lor și-a pierdut viața.

„Tim și cu mine vom intra în încăpere cu capul sus. Oricât de greu va fi pentru noi, va avea nevoie de mult mai mult curaj. O voi privi în ochi. Nu va fi ușor, dar vreau să aud ce s-a întâmplat cu Harry din gura ei, nu din spusele unuia sau altuia. Trebuie să aud adevărul, întreaga poveste din acea seară. Ce s-a întâmplat și de ce a ajuns să fie pe acel drum? Va fi cel mai greu lucru pe care l-am făcut de când am părăsit spitalul în noaptea în care a murit Harry. Dar o să fac faţă”, a spus Charlotte.

Motociclistul Harry Dunn, în vârstă de 19 ani, a fost rănit fatal într-un accident în fața RAF Croughton, Northants, pe 27 august 2019. Anne Sacoolas, spion al CIA, al cărei soţ, Jonathan, lucra la baza de comunicaţii din SUA, a vorbit cu ofiţerii de poliţie la scurt timp după accident. Ulterior a păsărit ţara, declanşând un protest masiv pe baza imunităţii diplomatice şi a fost acuzată că a cauzat moartea tânărului în urma coliziunii.

Anul trecut, o cerere formală de extrădare a Ministerului de Interne a fost respinsă de autoritățile SUA. Acest lucru a forțat familia Dunn să lanseze o acţiune pe drepturi civile, pentru despăgubiri, în statul natal al presupusei vinovate, mai exact în Virginia.

Pe acelaşi subiect

La începutul lunii iulie, părinții lui Harry au zburat în America pentru o depoziţie. Charlotte a petrecut patru ore grele răspunzând la întrebările avocaților din partea lui Anne Sacoolas. Pe 24 august însă, rolurile se vor schimba, atunci când tânăra considerată responsabilă de moartea lui Harry va fi interogată de avocatul principal al familiei Dunn, Bob Muse. În calitate de părți implicate în caz, Charlotte și Tim au dreptul să fie prezenți.

Potrivit Mirror, în octombrie 2019, preşedintele de atunci, Donald Trump, îi invitase la o discuţie pe Charlotte şi Tim, înainte să fie dezvăluită informaţia că Anne Sacoolas aştepta într-o cameră de alături. „Am refuzat și aceasta a fost decizia corectă. Chiar dacă nu ne-am dat seama la momentul respectiv, eram încă foarte amorțiți și nu eram în stare să o întâlnim. Aceasta este o situație foarte diferită. Avem aproape doi ani de la deces și suntem mult mai cunoscuți public. Nu știu dacă picioarele mele mă vor purta în încăpere, dar voi săpa adânc și voi găsi puterea. Suntem mai pregătiți. Cel puțin nu este o ambuscadă", a declarat mama băiatului.

Presupusa vinovată în cazul morţii lui Harry Dunn, mamă a trei copii

Deoarece procesul este o acțiune civilă, Sacoolas are nicio obligație legală de a participa. Cu toate acestea, o neprezentare i-ar putea slăbi în mod semnificativ credibilitatea în ceea ce priveşte cazul. Charlotte are dreptul să vorbească în timpul depunerii, dar nu intenționează să pună nicio întrebare: „Nu vreau să o intimidez. Încerc mereu să țin cont de faptul că este o mamă de trei copii, așa că există o anumită compasiune. În acest moment sunt într-o stare fragilă, așa că este înțelept pentru mine să stau liniștită și să mă concentrez pe ce va spune”.

Charlotte, din Charlton, Oxon, spune că durerea ei este încă la fel de crudă ca în ziua în care a murit Harry. Ea nu a putut să se întoarcă la muncă ca medic generalist și încă nu poate să meargă singură la cumpărături: „Lucrurile mici m-au declanșat - cum ar fi să văd cerealele preferate ale lui Harry - Rice Krispies și Sultana Bran - pe rafturi. Pe culoarul cu dulciuri sunt lucruri precum jeleurile de căpșuni sau Haribo. Este o amintire dureroasă a faptului că nu mai este acolo, așa că nu le pot privi. Pur și simplu nu o pot face"

Niall, fratele geamăn al lui Harry, în vârstă de 21 de ani în prezent, se luptă și el cu durerea de a-şi pierde ”cealaltă jumătate”, de aceea Charlotte este atât de hotărâtă să traverseze Atlanticul pentru audierea de marți.

„Trebuie să știu ce s-a întâmplat, pentru că în fiecare noapte... scenariu după scenariu îmi înconjoară capul. Momentul este rău, audierea are loc cu trei zile înainte de aniversarea morţii sale, dar într-adevăr nicio zi din calendar nu este mai rea decât oricare alta. Da, zilele de naștere și Crăciunul sunt mai apăsătoare, dar fiecare zi este... atât de dureroasă. Aflarea adevărului va reuşi totuşi să-mi mai coasă sufletul rupt în atâtea bucăţi”

Jonathan, soțul lui Sacoolas, urmează să fie chemat pentru depoziţie în ziua următoare, însă familia tânărului ucis se va întoarce în oraşul natal pentru a putea participa la comemorarea acestuia, alături de rude şi prieteni.

Ți-a plăcut acest articol?

mama depozitie marturie proces accident motociclist baiat tanar crima pedeapsa ofiter cia
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Supermarketul care oferă un leu pe orice sticlă reciclată, în loc de 50 de...
Click.ro
Publicat 08.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024