Fetiţă de 3 ani, violată şi ucisă de concubinul bunicii. Cuplul din India o considera un obstacol în calea fericirii lor
Un bărbat în vârstă de 55 de ani din Noida, India a fost arestat pentru că ar fi violat-o şi ucis-o pe nepoata de trei ani a concubinei sale. Cuplul considera că micuţa era un obstacol în calea căsătoriei lor.
De Redactia Observator la 07.01.2022, 18:18Bunica fetei a fost, de asemenea, reţinută pentru rolul ei de complice pentru abuzurile care ar fi avut loc pe 25 decembrie. Trupul neînsufleţit al fetei a fost recuperat dintr-o clădire aflată în construcţie, în apropierea satului Ilahabas, pe 28 decembrie. Copila locuia cu bunica, tatăl acesteia fiind în închisoare în ultimii doi ani, iar mama ei locuia în districtul Budaun, acolo unde se mutase din după ce se divorţase, scrie The Times of India.
Cei doi considerau că fata era un obstacol în calea fericirii lor
"Femeia a informat pe 25 decembrie secţia de poliţie cu privire la dispariţia nepoatei sale, pe care nu o mai văzuse din 24 decembrie. Imediat oamenii legii au demarat procedurile de căutare. După anchetă şi necropsie a fost confirmată agresiunea sexuală asupra copilului. De asemenea, a fost confirmat faptul că a existat o încercare de a ascunde dovezile, deoarece cadavrul era ascuns sub un buştean într-o clădire aflată în construcţie", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei.
În timpul audierilor bunica fetei s-a încurcat în declaraţii şi a mărturisit că avea o relaţie cu bărbatul care o omorâse pe cea mică. "Bărbatul provine din Bulandshahr, dar stătea de mult timp în Noida. Are o mentalitate criminală. El împreuncă cu iubita lui au conspirat uciderea copilului, crezând că ea era un obstacol în calea căsătoriei lor", a spus purtătorul de cuvânt. Acuzatul a fost arestat luni