Ingenios sau egoist? Un bărbat a stârnit dezbateri aprinse, după ce a pus lacăt sticlei cu lapte, în frigiderul de la birou
Un bărbat a stârnit o dezbatere furioasă în mediul online, după ce a împărtășit o fotografie cu o sticlă de lapte de patru litri securizată cu un lacăt şi pusă ulterior în frigiderul de la serviciu. Faptul că nu doreşte să împartă şi cu ceilalţi colegi a stârnit discuţii aprinse în rândul internauţilor. Pe de altă parte, sunt oamenii care îl înţeleg pentru că au rămas la rândul lor fără mâncare în timp ce erau la serviciu.
De Redactia Observator la 15.05.2023, 17:05Imaginea, care a fost postată de @Vented55 pe Reddit, a devenit virală. Nu se ştie din ce ţară este persoana respectivă. De asemenea, utilizatorii de pe rețelele de socializare nu pot afla dacă această mișcare este una egoistă sau justificabilă, unii spunând că sunt ''în totalitate de acord'', în timp ce alții au calificat metoda de protejare a sticlei drept una ''ciudată''.
Laptele cu lacăt a împărţit internetul în două
Din imagine se vede cum angajatul a achiziționat un lacăt special adaptat, care a fost plasat pe gâtul și capacul sticlei. Au fost o mulțime de oameni care au spus că gestul este unul meschin, deoarece nu au găsit motive justificate în spatele lui. În timp ce altul a pus punctul pe I: ''Nu este meschin să oprești oamenii ca să-ți fure lucrurile''.
O altă persoană a explicat că, din cauza experienței personale, este de acord cu abordarea. Un al internaut a mai scris: ''Păcat că este necesar. Colegii hoți nu sunt un lucru plăcut. Dar, dacă este necesar, este ceea ce trebuie făcut''. Un alt internaut a adăugat: ''După ce am avut pe cineva care îmi fura mâncarea la serviciu, sunt total de acord''.
Între timp, cei care nu au fost de acord cu ideea au scris: ''Mi se pare atât de ciudată politica în bucătărie. Este atât de simplu și regulile ar trebui să existe, dar ne place să ne batjocorim unii pe alții pentru că nu ne așteptăm la respectul de bază''. Altcineva a adăugat: ''Nu aș merge atât de departe cu laptele, dar oamenii îşi mai pierd mâncarea''.