Italiancă de 68 de ani, sfâşiată de cei doi câini în curtea casei, în timp ce le dădea de mâncare. A fost găsită de fiica sa într-o baltă de sânge
Crăciunul s-a transformat într-o adevărată tragedie, după ce doi câini și-au atacat mortal stăpâna. O femeie în vârstă de 68 de ani din Concordia sulla Secchia, provincia Modena, a murit sfâşiată de animalele din rasa Rottweiler. Iolanda Besutti a fost atacată în grădina casei sale, puțin după ora 12:00.
De Redactia Observator la 27.12.2022, 18:52Cei doi câini îşi mai atacaseră stăpâna şi în trecut. Nu se știe cu exactitate ce anume le-a înfuriat în aşa hal pe cele două animale. Atacul s-a petrecut în timp ce primeau de mâncare, moment în care s-au năpustit asupra femeii din Italia și i-au provocat răni deosebit de grave la brațe și în zona capului.
La fața locului au intervenit imediat pompierii, polițiștii locali și salvatorii de la 118. Victima fost transportată de urgență la spitalul Baggiovara (Modena), însă, a murit în drum spre camera de gardă, îm ambulanţă. Încă de la început, starea italiencei fusese critică.
Fiica ei a fost cea care a găsit-o, după ce a auzit ţipetele disperate. Soțul victimei nu era acasă. Procurorul a dispus efectuarea necropsiei cadavrului care a fost transferat la Medicina legală. Autorităţile locale vor să clarifice de ce cele două animale s-au năpustit cu sălbăticie asupra femeii de 68 de ani. Câinii au fost preluaţi de poliția veterinară și riscă să fie eutanasiaţi, notează Corriere della Sera.