Antena LIVE

Curs valutar

Mărturia unei românce a dus la condamnarea a doi fraţi dintr-un temut clan al mafiei italiene: acum e căutată pentru răzbunare

O româncă din Italia trăieşte cu teama că oricând ar putea fi găsită şi ucisă de mafia italiană. Asta după ce românca a depus mărturie în instanţă, iar doi nepoţi ai unui celebru şef de clan mafiot au fost condamnaţi.

De la 16.07.2021, 15:16
WhatsApp
Rete 8

Românca era chelneriţă într-un local din San Cipriano d`Aversa şi a intrat în conflict cu gemenii Alessio şi Vincenzo De Falco, nepoţii lui Enzo De Falco, fostul lider al clanului mafiot Casalesi. Chiar dacă Enzo De Falco a fost ucis în anii '90 în luptele dintre clanuri, familia sa a rămas în continuare extrem de influentă în lumea subterană italiană. Scandalul dintre româncă şi cei doi gemeni, în vârstă de 20 de ani, a avut loc în luna august 2019. Atunci, cei doi au refuzat să achite consumaţia, iar când chelneriţa a insitat că trebuie să plătească, a fost lovită cu picioarele în cap şi în stomac. Potrivit casertace.net, ceilalţi clienţi ai localului au reuşit cu greu s-o salveze pe femeie din mâinile agresilor. Românca a fost dusă de urgenţă la spital, cu leziuni toracice şi la nivelul feţei.

Imediat ce a ieşit din spital, femeia a depus plângere, iar cei doi gemeni au fost acuzaţi de vătămare corporală şi tentativă de extorcare, fiind plasaţi iniţial în arest la domiciliu. Conform CasertaNews, avocata celor doi gemeni a susţinut în instanţă că de fapt clienţii ei au fost victimile în acest caz, pentru că românca i-a insultat şi i-a provocat, determinând astfel reacţia lor.

Judecătorul nu a fost impresionat de pledoaria avocatei şi l-a condamnat pe Alessio De Falco la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare, iar pe fratele său, Vincenzo, la un an şi 9 luni. De asemenea, judecătorul a menţinut decizia arestului la domiciliu. Deşi pedepsele primite de cei doi gemeni au fost blânde, potrivit presei italiene, mafia italiană a jurat răzbunare. Românca a plecat din San Cipriano d`Aversa şi s-a ascuns de teamă că va fi găsită şi ucisă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

italia mafia italiana romanca italia
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025