Antena LIVE

Curs valutar

"Mi-au smuls inima din piept". Mamă a 11 copii, spulberată într-un accident tragic, la 15 ani după ce fiul îi murise în braţe, în UK

O femeie din Marea Britanie a murit tragic, într-un accident de maşină, lăsând în urmă 11 copii. Una din fiicele sale îşi plânge mama pe veci pierdută, consolându-se cu gândul că se află acum în ceruri, alături de micul Adam. Copilul şi-a dat ultima suflare în braţele mamei, în 2006, după ce a căzut de pe schele. Incidentul a avut loc la doar câteva săptămâni după ce englezoaica a dat naştere unui bebeluş mort.

De la 24.10.2021, 18:48
WhatsApp
Paula, fotografiată alături de unul din cei 11 copii ai săi, Steven Newcastle Chronicle via Mirror

Paula Tiffin a murit la două zile după ce o mașină în care era pasageră s-a izbit de un zid. Accidentul a avut loc în timp ce femeia în vârstă de 52 de ani era urmărită de polițiştii din oraşul Washington din Marea Britanie. Rănile grave i-au fost fatale, relatează The Sun. Șoferul, pe nume Bradley Webb, conducea cu o viteză mult prea mare, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a intrat în plin în gardul de beton.

Femeia a ajuns "într-o lume mai bună", alături de copiii săi decedaţi

Fiica victimei, Amie (29 de ani), îşi plânge acum mama pierdută pe veci şi spune că se consolează cu gândul că aceasta a ajuns într-o lume mai bună, alături de iubitul ei fiu, Adam. Copilul s-a stins din viaţă în 2006, după ce s-a prăbuşit în gol aproape 8 metri, de pe o schelă amplasată în apropierea locuinţei. "Era atât de puternică! A trăit pentru copiii ei, dar nu a trecut niciodată peste ce i s-a întâmplat lui Adam. I-a distrus complet viața", a mărturisit Amie, în lacrimi. Tragedia morţii lui Adam, care şi-a dat ultima suflare în braţele mamei, a venit la doar câteva săptămâni după ce fiica Paulei, Angel, s-a născut fără puls. În 2006, femeia povestea: "Parcă mi-au smuls inima din piept. Am pierdut doi copii într-o lună și nu știu cum voi face față."

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident moarte marea britanie copil
Întrebarea zilei
Ai făcut cumpărături pe credit în ultima lună?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025