Momentul terifiant în care două femei alunecă de pe un leagăn, pe marginea unei prăpastii, de la aproape 2.000 de metri înălţime, în Rusia
Clipe de groază pentru două femei care şi-au văzut moartea cu ochii, după ce au alunecat dintr-un leagăn, deasupra unei prăpastii de aproape 2.000 de metri adâncime.
De Larisa Andreescu la 14.07.2021, 11:52Cele două femei se aşezaseră într-un leagăn, pe vârful unei stânci, la aproape două mii de metri înălţime, pentru o experienţă inedită şi plină de adrenalină. Prietenii şi alţi turişti, care cel mai probabil îşi aşteptau rândul pentru a se aşeza pe bancă, au filmat întreaga scenă, fără să se gândească vreo clipă că s-ar putea întâmpla o tragedie. La un momentdat, unul dintre lanţurile care susţineau leagănul s-a rupt, făcându-le pe turiste să alunece la câţiva paşi de prăpastie. Din fericire, viaţa lor a fost salvată de o mică platformă de lemn situată chiar dincolo de marginea prăpastiei, construită tocmai pentru situaţii extreme.
Incidentul teribil a avut loc în zona Canionului Sulak din Republica Rusă Dagestan, pe Marea Caspică, sub privirile îngrozite ale celorlalţi turişti. Femeile s-au ales cu mai multe zgârieturi şi vânătăi, dar fără alte răni care să le pună viaţa în pericol. Au fost ajutate să se ridice şi transportate într-o zonă de siguranţă.
Leagănele amplasate în zona canionului ar putea fi desfiinţate
- Un paraşutist a aterizat pe un aparat de aer condiţionat. Tânărul a rămas atârnat la etajul 13, pe fațada...
- Tânără pictoriţă, omorâtă de propria mamă, medic pediatru. Anastasia a fost înjunghiată de 8 ori, într-un...
- O tânără profesoară şi-a înjunghiat mortal colega la băutură, după ce s-ar fi contrazis cu privire la care...
Poliţia a deschis o anchetă pentru a investiga sistemul de prindere în cazul mai multor leagăne construite lângă satul Zubutli, în zona canionului, acolo unde a avut loc incidentul.
„Femeile s-au speriat, s-au ales cu zgârieturi, dar niciuna nu a suferit răni grave. Este îngrozitor să ne imaginăm ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi alunecat când leagănul era împins chiar deasupra prăpastiei” a declarat o sursă pentru ziarul Komsomolskaya Pravda.
Potrivit Daily Mail, consiliul local din Kazbekovsky ar dori eliminarea acestor leagăne construite pentru o experienţă deasupra canionului, fiind considerate mult prea periculoase. De asemenea, ministrul Turismului din Dagestan a declarat că leagănul „nu respectă standardele de siguranță”. Canionul Sulak este mai mare decât Marele Canion din SUA, fiind descris ca cel mai adânc canion din Europa.
“Este periculos, motiv pentru care tinerele au căzut din leagăn. Autorităţile efectuează deja verificări pentru a se asigura că nu va mai exista o asemenea situaţie care să ameninţe vieţile şi sănătatea turiştilor noştri” a conchis ministrul.