"N-am vrut să te sperii". Biletul lăsat de o bătrânică spărgătoare de bănci din SUA. Pe poliţişti i-a confruntat dur
O femeie în vârstă de 78 de ani cu două condamnări anterioare pentru jafuri comise la bănci este vizată de noi acuzaţii similare după ce ar fi dat o lovitură în Missouri, Statele Unite, în timpul căreia i-ar fi înmânat unei casieriţe un bilet pe care scria "N-am vrut să te sperii", relatează luni The Guardian.
De Redactia Observator la 10.04.2023, 11:51Bonnie Gooch a primit o condamnare la închisoare cu o cauţiune stabilită la 25.000 de dolari, după ce a fost acuzată de furt sau tentativă de furt de la o instituţie financiară în urma atacului comis miercurea trecută la Pleasant Hill, a relatat Kansas City Star.
Nu e prima oară când dă o spargere la bancă
Gooch a fost condamnată anterior după ce a comis un jaf la o bancă din California în 1977 şi un altul în suburbia Lee's Summit din Kansas City în 2020, relatează Agerpres. Perioada sa de eliberare condiţionată pentru a doua infracţiune s-a încheiat în noiembrie 2021. Potrivit documentelor depuse în comitatul Cass în cazul celui mai recent caz, în biletul pe care l-ar fi înmânat în timpul jafului ea cerea "13.000 în bancnote mici", adăugând: "Mulţumesc, îmi pare rău, n-am vrut să te sperii".
Femeia i-ar fi spus casieriţei să nu numere banii, ci "doar să-i dea" ei. Camerele de supraveghere au surprins-o, de asemenea, lovind tejgheaua şi cerându-i casieriţei să se grăbească, au declarat procurorii din comitatul Cass.
- O mireasă din India e de negăsit după ce a tras mai multe focuri de armă la nuntă. Imaginile filmate de o rudă...
- O italiancă a murit sfâşiată de câinele fratelui ei. Paramedicii ajunşi la faţa locului au rămas marcaţi:...
- Momentul în care un paramedic fură bani din casa unei femei de 94 de ani care abia murise. Ce a făcut englezul...
Potrivit martorilor, suspecta era îmbrăcată în întregime în haine gri şi purta mănuşi de plastic, o mască N95 neagră şi ochelari de soare negri, conform City Star. Procurorii au spus că ea mirosea puternic a alcool la momentul la care a fost oprită de poliţişti, la circa 3 kilometri distanţă. Agenţii au găsit banii împrăştiaţi pe podeaua maşinii. Ea a fost "foarte dură" cu ofiţerii.
"Este pur şi simplu trist", a declarat şeful poliţiei din Pleasant Hill, Tommy Wright, adăugând că suspecta nu suferă de o boală diagnosticată.