Antena LIVE
Galerie foto

O britanică a reuşit să îşi salveze copii de 1 şi 3 ani, cu doar câteva secunde înainte ca maşina să explodeze

O şoferiţă din Marea Britanie a reuşit în ultima clipă să îşi salveze cei doi copii alături de care se afla în maşină, înainte ca autoturismul să fie cuprins de flăcări.

De la 30.11.2021, 10:42
Galerie (8)
Tânăra areuşit să îşi salveze cei doi copii în ultima clipă Facebook Mellisa Grant

Mellisa Grant îşi conducea maşina pe o stradă din oraşul Walsall, vineri după-amiază, moment în care a observat că autoturismul începe să fie cuprins de flăcări. Panicată, femeia a reuşit să îi scoată din autoturism pe cei doi băieţi care se aflau pe bancheta din spate, Bradley, de un an şi pe Braidan, în vârstă de trei ani, scrie The Mirror.

Ea povestit că a pornit încălzirea pentru a dezaburi geamurile maşinii, iar la scurt timp a observat cum a izbucnit un incendiu în partea dreaptă, în zona pasagerului din dreapta, unde din fericire nu se afla nimeni în acel moment. În mod eroic, femeia l-a aruncat din maşină pe fiul de trei ani, apoi l-a scos din scaunul special şi pe băiatul cel mic, reuşind să se salveze la timp. Împreună cu cei doi copii, tânăra a fugit în apropierea unei case din zonă, de unde a apelat numărul de urgenţă.

Trei vieţi salvate în ultima clipă

„Bradley pare să nu știe ce s-a întâmplat, dar cel mai mare Braidan tot spune: -Mașină mașină în flăcări-. Este sperit și se trezește în miez de noapte, venind în camera noastră, spunând. „Mașina mamiei în flăcări. Am în continuare imaginea în minte atunci când închid ochii, nu mai pot dormi”, a mărturisit femeia.

Ea a povestit ceea ce s-a întâmplat pe pagina ei de Facebook pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la pericole. „În seara asta mașina mea a luat foc cu mine și cei doi bebeluși ai mei în ea. Am reușit să-l scot pe Braidan din scaunul special, dar nu l-am putut scoate pe Bradley din scaunul lui, mașina a fost cuprinsă de flăcări, așa că l-am aruncat pe Braidan departe de noi pentru a-mi salva celălalt copil. Am fugit cu copiii la cea mai apropiată casă strigând după ajutor. Apoi mașina a explodat în spatele nostru în timp ce eu țipam", a povestit tânăra.

Ți-a plăcut acest articol?

incendiu explozie masina mama anglia
Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024