O ceartă ''sclipitoare''. Două femei supărate au fost arestate, după ce i-au umplut cu sclipici casa unui bărbat din Florida
Două femei trebuie să răspundă în faţa legii, după ce au fost acuzate că au aruncat recipiente cu sclipici într-un bărbat și i-au umplut casa de particulele strălucitoare în timpul unei discuţii în contradictoriu.
De Redactia Observator la 12.01.2022, 22:25Sarah Franks, în vârstă de 29 de ani, și Kaitlin O'Donovan, în vârstă de 27 de ani, au intrat într-o altercație cu Jacob Colon, în jurul orei 3 a.m., luni. Bărbatul ar fi fost lovit de cele două femei după ce perechea a dat în el cu recipiente cu sclipici, înainte de a intra în apartamentul lui și de a răspândi şi mai mult înăuntru, potrivit unei declarații pe propria răspundere.
Franks și O'Donovan au fost mai târziu arestate și acuzate de intrare prin efracție şi agresiune. Relația dintre femei și Colon, precum și motivul certurilor, rămân neclare. Potrivit declarației pe propria răspundere, atacul de dimineață din Clearwater, Flordia, a început când cele două femei au început să se certe cu Colon, care stătea pe balconul lui. În timpul discuției, cele două femei i-au aruncat recipiente cu sclipici, lovindu-l în partea superioară a capului și a trunchiului, relatează MailOnline.
Franks a escaladat apoi gardul de la nivelul solului și a intrat în apartamentul lui Colon, unde a continuat să verse mai multe recipiente cu sclipici. Ea a descuiat apoi ușa pentru ca O'Donovan să intre în apartament și a continuat să arunce şi mai mult sclipici în el, se arată în documentul de arestare.
Sclipiciul le-a dus direct în arestul poliţiei
- Dublă sinucidere: Un bebeluş de o lună a rămas orfan, după ce părinții săi şi-au pus capăt vieţii la...
- O tânără mamă, agent imobiliar, şi-a găsit sfârşitul în mâinile unui chiriaș supărat că a fost evacuat,...
- O americancă a dat foc unui fost spital de psihiatrie în valoare de 3,5 milioane de dolari pentru că suferea din...
După atacul cu sclipici, Franks ar fi lovit cu piciorul într-o fereastră din apartament înainte de a fugi de la fața locului cu O'Donovan, a spus poliția. Cele două au fost arestate ulterior de poliția locală, după ce vehiculul lor a fost urmărit până la reședința lor. Ofițerul Matt High a spus că mașina era încă ''caldă la atingere'' și au fost găsite și urme de sclipici în interiorul vehiculului.
Pe lângă acuzaţiile comune, Franks a fost acuzată de infracțiune penală pentru că a spart geamul lui Colon. De atunci, ea a fost eliberată din închisoare după ce a plătit o cauțiune de 75.250 de dolari (54.000 de lire sterline), în timp ce O'Donovan rămâne în arest. Un judecător a ordonat, de asemenea, ambelor femei să nu aibă vreun contact viitor cu bărbatul.