O femeie beată a fost arestată, după ce ar fi agresat pasagerii și personalul unui zbor Wizz Air. Aeronava a deviat de la traseu
O femeie a fost arestată, după ce a urcat beată într-un avion care călătorea de la Gatwick către Funchal, capitala Madeira și ar început să atace pasagerii și personalul. Avionul a fost nevoit să devieze de la traseu.
De Redactia Observator la 05.11.2022, 19:42Martorii au filmat poliția urcându-se în avion pentru a o scoate pe femeie, după ce aceasta ar fi agresat personalul și pasagerii. Naționalitatea femeii scoase din avion, care a părăsit Gatwick ieri chiar înainte de ora 17:30 și urma să aterizeze în Madeira în jurul orei 21:30, nu este încă cunoscută, relatează Mirror.
Femeia ar fi atacat pasagerii și personalul
„Am fost deviați la Lisabona din cauza unei pasager beat de sex feminin care a început să atace alți pasageri. Ea a atacat și echipajul. După urcarea poliției, am fost informați că avionul urma să părăsească Lisabona imediat după miezul nopții, când ar fi trebuit să sosească la ora 21:25. Asta ar însemna că ajungem la destinație cu mai mult de șase ore întârziere”, a declarat un pasager pentru ziarul din Funchal Jornal da Madeira.
Cotidianul portughez Correio da Manha relatează că problemele au fost cauzate de doi „pasageri beți” la bordul avionului Wizz Air Airbus A321 și a raportat că ambii au fost arestați. Poliția portugheză nu a putut fi contactată pentru comentarii.
- O companie aeriană a lansat o loterie prin care să atragă pasagerii să ocupe locurile din mijloc în avion. Ce...
- Teroare în aer: botul unui avion de pasageri s-a dezintegrat în mijlocul unei "furtuni fără precedent", deasupra...
- "Extrem de umilitor". Femeie nevoită să se târască afară din avion: nimeni nu i-a adus un scaun cu rotile, la...
Un alt caz similar a avut loc în luna septembrie
Un britanic a fost arestat după ce ar fi atins o pasageră care stătea lângă el pe un zbor Ryanair din Marea Britanie către Spania, în septembrie.
Însoțitorii de zbor au anunțat poliția după ce femeia, care este și ea britanică, s-a plâns bărbatul ar agresat-o sexual și i-ar fi cerut să întrețină relații sexuale cu el, în toaleta avionului. Bărbatul de 35 de ani a fost reținut când avionul a aterizat pe aeroportul spaniol.