O profesoară de 26 de ani din SUA riscă ani grei de închisoare, după ce s-a strecurat în dormitorul elevului ei de 14 ani ca să întrețină relații sexuale
O profesoară din SUA, în vârstă de 26 de ani, riscă până la 50 de ani în spatele gratiilor, după ce a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu un elev de 14 ani.
De Redactia Observator la 07.02.2024, 17:36Megan Jordan, în vârstă de 26 de ani, care a predat la Școala gimnazială Hungary Creek din Virginia, a pledat vinovată, după ce a fost acuzată că a întreținut relații sexuale cu unul dintre elevii săi. Profesoara s-a strecurat în dormitorul adolescentului de mai multe ori în semestrul școlar 2022-2023 pentru a întreține relații sexuale. ADN-ul ei a fost găsit pe lenjeria de pat, potrivit Mirror.
Elevii ar fi remarcat comportamentul ciudat dintre cei doi
Unii elevi au declarat că și-au pus semne de întrebare cu privire la profesoara lor, după ce între ea și elevul cu care a întreținut relații sexuale era o „tensiune ciudată”, în sala de clasă.
„Ea era profesoara mea, știam că ceva nu e în regulă cu ea și cu elevul. Am observat flirturi subtile și tachinări", a declarat un elev.
Profesoara urmează să fie condamnată pe 20 mai și ristă până la 50 de ani în spatele gratiilor.