Antena LIVE

Peste 50 de oameni, uitaţi pe pista unui aeroport din India în timp ce zborul lor a decolat. Şi bagajele "au plecat" fără ei

Peste 50 de pasageri ai unui zbor care a decolat spre New Delhi au fost uitaţi într-un autobuz pe pista aeroportului din Bangalore, informează DPA, citat de Agerpres. Autoritatea indiană de reglementare în domeniul aviaţiei a cerut companiei aeriene locale Go First un raport cu privire la incident, care ar fi apărut în urma unor probleme de comunicare între personalul de la sol şi echipaj. 

De la 10.01.2023, 16:45
Peste 50 de oameni, uitaţi pe pista aeroportului în timp ce zborul lor a decolat. Şi bagajele "au plecat" fără ei Profimedia Images

Circa 55 de pasageri au rămas blocaţi într-un autobuz luni dimineaţa devreme, în timp ce zborul lor G8 116 a decolat, în urma unor probleme de comunicare între personalul de la sol şi echipaj, a relatat postul de ştiri NDTV.

Pasagerii aveau cărţile de îmbarcare şi etichetele pentru bagaje, însă bagajele lor au plecat cu zborul planificat, în timp ce ei au fost lăsaţi la sol.

53 de pasageri au fost preluaţi de un zbor ulterior, iar doi au optat pentru rambursarea preţului biletelor

Un purtător de cuvânt al Go First a declarat că incidentul este în curs de investigare. Potrivit acestuia, 53 de pasageri au fost preluaţi de un zbor ulterior, operat de o altă companie aeriană, iar doi au optat pentru rambursarea preţului biletelor.

Pe acelaşi subiect

Pasagerii au fost transferaţi la un alt zbor spre New Delhi circa patru ore mai târziu, a relatat ziarul Times of India. Ei au fost duşi înapoi la terminal, li s-au eliberat noi cărţi de îmbarcare şi au fost nevoiţi să treacă din nou prin controlul de securitate.

Recent au existat mai multe plângeri împotriva companiilor aeriene din India, inclusiv una privind gestionarea defectuoasă de către echipaj a unui pasager beat care a urinat pe un alt pasager în timpul unui zbor Air India New Delhi-New York.

Ți-a plăcut acest articol?

aeroport india pasageri zbor new delhi
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024