Doi pasageri clandestini ascunşi în trenul de aterizare al unui avion, găsiţi morţi, în Columbia
Doi bărbaţi ascunşi în trenul de aterizare al unui avion care făcea legătura între Santiago de Chile şi Bogota au fost găsiţi morţi, a anunţat sâmbătă compania aeriană columbiană Avianca, citată de News.ro.
Zborul AV 116 a aterizat vineri, la Bogota, la ora locală 18:55 (ora 23:55 GMT). "La sosirea pe aeroportul El Dorado, din Bogota, personalul companiei aeriene a găsit cadavrele a două persoane care au călătorit clandestin în trenul de aterizare", a declarat purtătorul de cuvând al companiei Avianca într-un comunicat.
Aviaţia civilă columbiană a contactat autorităţile chiliene şi compania aeriană pentru a fi deschisă o investigaţie. Naţionalitatea şi identitatea celor două persoane nu au fost făcute publice, presa columbiană anunţând doar că, potrivit unui raport intern al parchetului, cei doi călători erau bărbaţi tineri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰