Reacţia unui criminal, adus de poliţişti acolo unde şi-a îngropat fosta iubită. Cu 12 lovituri de topor, a pus capăt vieţii tinerei din UK
Un bărbat care şi-a ucis cu bestialitate fosta iubită, cu 12 lovituri de topor, i-a condus pe poliţişti spre locul unde şi-a îngropat victima. Încătuşat, Andrew Burfield s-a prăbuşit, "copleşit de emoţii", în timp ce făcea reconstituirea zilei în care a omorât-o şi ascuns-o în pădure pe Katie Kenyon. Momentul a fost surprins de camerele video din dotarea oamenilor legii. Pentru fapta sa odioasă, ucigaşul va sta după gratii cel puţin 32 de ani.
De Redactia Observator la 17.11.2022, 17:06- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Andrew Burfield, în vârstă de 51 de ani, şi-a executat cu toporul fosta iubită, de doar 33 de ani. Ulterior, a încercat să pună totul pe seama unui accident. Potrivit Mirror, le-a spus poliţiştilor că a lovit-o pe Katie din greşeală, în timp ce încerca să ţintească o doză de băutură pe care aceasta ar fi ţinut-o în mână. Acum, când adevărul a ieşit la iveală, englezul i-a condus pe poliţişti spre locul în care şi-a îngropat victima. Cu mâinile încătuşate şi îmbrăcat într-un costum de protecţie alb, Andrew Burfield a ajuns în Pădurea Gisburn din Lancashire, flancat de oamenii legii.
Reacţia criminalului, adus la locul unde şi-a îngropat fosta iubită
Imaginile surprinse de camerele instalate pe uniforma poliţiştilor arată zona deja sigilată, împrejmuită de oamenii legii. Investigatorii au trecut odată cu Andrew Burfield pe sub benzile de protecţie, moment în care criminalul îşi pierde echilibrul şi pare că leşină. Îşi mişcă braţele spre dreapta, indicând locul în care Katie zăcea îngropată, în timp ce un ofiţer confirmă: "Chiar aici". Apoi, i-a cerut bărbatului să se ridice.
În cea de-a treia zi a procesului, la Tribunalul Preston, Burfield a pledat vinovat pentru crimă, după ce anterior încercase să scape nepedepsit. Pusese totul pe seama unui accident nefericit, deşi imediat după crimă a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a-şi construi un alibi. Ba chiar a recuperat telefonul victimei şi cardurile bancare, pentru a-şi acoperi urmele. Le-a dat mesaje apropiaţilor în numele ei, ca şi cum nimic rău nu s-ar fi întâmplat din vina lui. Acesta a fost închis pe viaţă, cu o sentinţă de cel puţin 32 de ani.