"Țipam că sunt în flăcări". O femeie a luat foc în mașină, după ce vape-ul i-a explodat din senin. Vehiculul s-a făcut scrum dar a reușit să iasă la timp
Incident șocant în SUA. O femeie de a fost la un pas de moarte și s-a ales cu arsuri pe tot coropul, după ce o țigară electronică i-a explodat în mașină și a provocat un incendiu în autoturism.
De Maria Dogaru la 03.02.2025, 21:35Suzanne Manus se întorcea acasă de la cumpărături când țigara sa electronică reîncărcabilă, pe care o avea era așezată între coapse, a explodat brusc. Soțul ei, Bobby, era la telefon cu ea în acel moment și a auzit explozia, urmată de țipetele soției sale care spunea că este în flăcări, înainte ca apelul să se întrerupă, potrivit Mirror.
Când hainele i-au luat foc, Suzanne a tras pe dreapta, a ieșit din mașină și și-a dat jos pantalonii pe marginea drumului. Prea speriată să își privească rănile, a așteptat ambulanța și a văzut cum mașina ei, un Nissan Rogue Sport, se transforma într-o minge de foc. A fost transportată de urgență la un spital din Dothan, Alabama, apoi transferată cu elicopterul la un spital din Birmingham.
La un pas de moarte după ce vape-ul i-a explodat
Femeia s-a ales cu arsuri grave pe coapse, zona inghinală și fese. A fost supusă la două intervenții chirurgicale, inclusiv un transplant de piele. Suzanne vrea să tragă un semnal de alarmă acum și îi avertizează pe oameni să renunțe la vaping, spunând că ar fi putut muri dacă nu ar fi ieșit rapid din mașină.
"Mergeam acasă și vorbeam la telefon cu soțul meu când, dintr-o dată, țigara electronică a explodat. Am avut o reacție instinctivă, iar soțul meu a auzit doar explozia și cum țipam că sunt în flăcări, apoi s-a făcut liniște. A crezut că am murit", povestește femeia.
"Pedala de accelerație a fost apăsată automat, iar mașina s-a clătinat pe drum. Când m-am uitat în jos și am văzut flăcările, am crezut că o să mor. Am tras pe dreapta, mi-am dat jos pantalonii pe marginea autostrăzii și am sunat plângând la soțul meu. Când eram în ambulanță, mașina mea era deja complet distrusă de foc", a continuat Suzanne.
Suzanne a stat o lună în spital, iar acum, deși rănile se vindecă, se confruntă cu traume psihologice și emoționale.