Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Singurele zone din Bucureşti în care apartamentele de 2 camere sunt sub 100.000 de euro

Noul an a început cu scumpiri substanţiale în sectorul imobiliar. Preţul mediu al apartamentelor din Bucureşti a sărit, în premieră, de 100.000 de euro. Iar trei camere ne costă cu 15.000 de euro mai mult decât acum un an.

de Lucia Cujbă

la 03.02.2025 , 19:55

În doar un an, preţurile locuinţelor au crescut, la nivel naţional, cu 13%. În Bucureşti, scumpirea a fost de 12 procente. În continuare, aici, apartamentele vechi costă mai mult decât cele noi. O garsonieră, în Capitală, se vinde, în medie, cu 8.000 de euro mai mult decât în ianuarie 2024, cine caută un apartament cu două camere dă în plus 11.000 de euro, iar pentru trei camere se achită încă 15.000 de euro. În acest moment, apartamente noi cu 2 camere, sub 100.000 de euro, mai pot fi găsite în doar câteva zone: Pallady, Baicului, Ghencea, Berceni şi Rahova. 

3.000 de euro un metru pătrat în Cluj-Napoca

Cel mai scump e însă la Cluj-Napoca. Prețul mediu se apropie de 3.000 de euro pe metru pătrat, în creștere cu 15% față de ianuarie 2024. Clujenii plătesc cu 16.000 de euro în plus pentru o garsonieră, cu 22.000 de euro mai mult pentru două camere şi cu aproape 30.000 de euro, pentru trei camere.

Articolul continuă după reclamă

În Braşov preţurile au crescut cu 12%, la 2.100 de euro metrul pătrat. Braşovenii dau cu 11.000 de euro mai mult pentru o garsonieră, cu 15.000 pentru două camere şi 20.000 de euro în plus pentru 3 camere. Specialiştii din piaţa estimează, şi în acest an, scumpiri de cel puţin 10%. 

Lucia Cujbă Like

În spatele cifrelor reci, suntem noi și banii noștri. Ele dau nuanță și rigoare, perspective și context. Cum muncim, cum cheltuim, cum trăim? Care e valoarea banilor și cât ne costă să fim români?

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri economice » Singurele zone din Bucureşti în care apartamentele de 2 camere sunt sub 100.000 de euro