Antena LIVE

Curs valutar

Un american a făcut infarct chiar în timp ce săpa groapa pentru a-şi îngropa iubita pe care o ucisese. Au fost găsiţi de vecini în spatele casei

Poliţiştii americani s-au confruntat cu un caz mai puţin obişnuit. Oamenii legii au fost nevoiţi să desluşească misterul morţii a două persoane fără a avea niciun indiciu.

De la 11.05.2022, 21:52
WhatsApp
Profimedia

Poliţiştii din orăşelul Trenton, din Carolina de Sud, au fost alertaţi sâmbătă dimineaţă, 7 mai, de vecinii a doi bătrâni. Oamenii au raportat că i-au găsit pe cei doi morţi, în curtea din spatele casei. Cazul s-a complicat cu adevărat abia după ce vecinii au declarat poliţiştilor că lângă cele două cadrave este săpată şi o groapă.

Medicii legişti au fost cei care au făcut lumină în acest caz, notează DailyMail. Joseph McKinnon, în vârstă de 60 de ani, şi-a strangulat iubita în vârstă tot de 60 ani, apoi a încercat să sape o groapă în curtea din spatele casei pentru a ascunde cadavrul. Efortul depus pentru a căra corpul neînsufleţit din casă şi până în curte, plus cel de a săpa groapa i-a cauzat bărbatului un infarct. Acesta a căzut lângă cadravrul femeii şi aşa au fost găsiţi de vecini, a doua zi dimineaţă. "S-a confirmat cauza morții domnului McKinnon ca fiind o problemă cardiacă. S-a descoperit că doamna Dent a murit prin strangulare. În timp ce o îngropa, McKinnon a suferit un infarct care i-a provocat decesul", a declarat David Burnett, medicul legist care s-a ocupat de caz.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

crima sua statele unite carolina de sud infarct politie
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025