Un băiețel s-a trezit cu zeci de mașini de lux în fața casei, de ziua lui, după un anunț pe Facebook. Momentul filmat a strâns milioane de vizualizări
Surpriză de proporţii pentru un băieţel din Florida. Zeci de maşini de lux au parcat în faţa casei sale, chiar de ziua sa de naştere.
De Redactia Observator la 26.03.2025, 14:34Parada bolizilor s-a format după ce mama micuţului a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care a cerut ca un şofer cu o maşină cool să treacă prin faţa casei de aniversarea copilului.
În ziua cu pricina, băieţelul a fost întâmpinat de cele mai scumpe şi strălucitoare maşini din cartier. Imaginile cu acesta la volanul vehiculelor au făcut înconjurul internetului şi au strâns peste trei milioane de vizualizări în mai puţin de 24 de ore.