Antena LIVE

Curs valutar

Un bărbat a găsit un cec de 4.6 milioane de euro pierdut de Haribo, într-o gară din Frankfurt. Ce recompensă a primit: ''Mi s-a părut o glumă proastă''

Un bărbat a găsit un cec în valoare de 4,6 milioane de euro emis pe numele gigantului Haribo. Când a anunțat compania, a primit recompensă 6 pachete de bomboane gumate. Anouar G, în vârstă de 38 de ani, din Frankfurt, a observat cecul în timp ce aștepta trenul cu care mergea în vizită la mama sa.

De la 14.11.2022, 21:54
WhatsApp
Imagine ilustrativă Shutterstock

Bărbatul de 38 de ani a rămas uimit când a văzut că valoarea cecului era de 4.631.538,80 euro: "Avea o sumă atât de mare scrisă încât nici măcar nu am putut să o pronunț". Cecul fusese emis de către un lanț de supermarketuri către producătorul de dulciuri, dar s-a pierdut, potrivit The Independent.

Anouar a contactat imediat Haribo pentru a informa compania că deținea un cec pe numele lor, astfel că unul dintre avocați a luat legătura cu el. În loc să îi ceară banii înapoi, i-au spus să distrugă cecul și să le trimită o fotografie ca dovadă, potrivit presei locale.

S-a supus și, câteva zile mai târziu, a primit o cutie de la Haribo care conținea doar 6 pungi de dulciuri. Pentru Anouar, recompensa a fost destul de mică: "Mi s-a părut o glumă proastă!''. Dar Haribo a declarat: "Deoarece era un cec nominal, nimeni altcineva în afară de compania noastră nu putea să încaseze banii. I-am trimis pachetul nostru standard ca mulțumire".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bani haribo recompensa gara frankfurt euro bomboane
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025