Un bărbat a sunat la numărul de urgență și a anunțat că a găsit o necunoscută în patul lui când a ajuns acasă. Surpriza polițiștilor din Germania a fost și mai mare
A ajuns acasă și a avut parte de un șoc când a văzut că în patul său doarme o necunoscută. Bărbatul de 56 de ani a sunat imediat la poliție să anunțe situația neplăcută în care se afla.
De Monica Palade la 02.02.2023, 21:55Când oamenii legii din Germania au ajuns în apartamentul bărbatului din Süßen, au avut la rândul lor parte de o surpriză. Femeia care își făcea somnul de frumusețe era nimeni alta decât soția bărbatului, în vârstă de 56 de ani.
Surpriza a fost a polițiștilor
Bărbatul era atât de beat încât nu și-a recunoscut propria parteneră de viață, scrie Bild. Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției, culmea și femeia era beată.
Dacă tot au venit, bărbatul a decis să le dea totuși ceva de lucru polițiștilor și i-a pus să-l ajute să-și găsească șosetele pierdute. Acesta a fost momentul când agenții au decis să încheie operațiunea.