Un cuplu a dat peste o adevărată comoară, într-un zid, după ce au renovat un conac vechi, în Franţa: „Este foarte rară, nu mai există aproape niciuna pe piaţă”
Renovarea unui conac vechi a dus la descoperirea unei adevărate comori. Un cuplu din Franţa, care îşi cumpărase, în 2012, o reşedinţă în Plozevet, o localitate situată la vest de Quimper, a dat peste o adevărată comoară, ascunsă în zidurile casei.
De Monica Palade la 02.09.2021, 17:24Este vorba de 239 de monede din aur ce datează din epoca regilor francezi Ludovic al XIII-lea şi Ludovic al XIV-lea ("Regele Soare"). Deşi descoperirea a fost făcută în 2019, anunţul oficial a fost făcut abia acum de casa de licitaţii Ivoire Angers, care va încerca să vândă aceste obiecte la sfârşitul lunii septembrie, potrivit AFP.
Totul a pornit, după ce noii prorprietari au decis să unească trei clădiri de pe acea proprietate într-una singură. Atunci, meşterii chemaţi la lucrări au dat peste o cutie din metal, ascunsă în interiorul unui zid.
Comoara dintre ziduri
"Cutia era încastrată în zid, fixată între pietre", a declarat Francois Mion, proprietarul în vârstă de 63 de ani al acelui conac. Câteva zile mai târziu, meşteşugarii "au găsit deasupra unei bârne o traistă cu un al doilea lot de monede", a adăugat el.
- Un bărbat din Dolj a găsit o comoară de pe vremea romanilor, veche de 2.300 de ani, în timp ce săpa în curte
- Un francez şi-a ucis patru membri ai familiei: credea că ascund un tezaur din aur: a dezmembrat cadavrele şi a ars...
- Comoara descoperită sub ruinele unei catedrale prăbușite, în urma unui cutremur de acum 10 ani, din Noua Zeelendă
În total, au fost descoperite 239 de monede - inclusiv ludovici de aur şi dublu ludovici de aur. Printre bunuri se afla şi "un dublu ludovic de aur cu meşă lungă din 1646", o piesă estimată la 15.000 de euro. "Este o monedă foarte rară, nu mai există aproape niciuna pe piaţă", a declarat Florian D'Oysonville, comisar al casei de licitaţii Ivoire Angers.
Licitaţia va avea loc pe 29 septembrie, iar suma obţinută, estimată între 250.000 şi 300.000 de euro, va fi împărţită în mod egal: jumătate pentru cei trei meşteşugari care au descoperit comoara, cealaltă jumătate pentru proprietarii conacului, potrivit legislaţiei în vigoare în Franţa până în iulie 2016. În acest caz se ia în considerare data achiziţionarii casei şi nu găsirii comorii. Noua legislaţie spune că patrimoniul arheologic aparţine 100% statului francez.
Cât priveşte comoara, se crede că aceasta ar fi aparţinut unui comerciant sau agricultor bogat.