Român din Italia, arestat după ce a furat sute de kilograme de măsline dintr-o plantaţie și a rănit un polițist cu un cuțit. Doi compatrioți l-au ajutat
Un român în vârstă de 36 de ani, acuzat că a rănit un poliţist cu un cuţit şi a furat sute de kilograme de măsline dintr-o plantaţie, a fost arestat într-o localitate din regiunea italiană Puglia, la nord de Bari, capitala provinciei. Românul a fost surprins în timp ce fura, alături de alţi doi români, măsline dintr-o plantaţie de la marginea localităţii Canosa di Puglia. Cei trei români au încercat să fugă, iar unul dintre ei l-a tăiat la mână cu un cuţit pe un poliţist.
De Redactia Observator la 17.12.2024, 15:46Românul de 36 de ani a fost arestat în Canosa di Puglia, Italia, pentru furt de măsline, distrugere şi rănirea unui poliţist. Potrivit lagazzettadelmezzogiorno.it, românul a fost surprins în timp ce, împreună cu alţi doi români, încărca într-o maşină 400 de kilograme de măsline furate, culese dintr-o plantaţie de la marginea oraşului.
Românul, acuzat că a furat sute de kilograme de măsline dintr-o plantaţie
Cei care au sesizat furtul au alertat poliţiştii. Când aceştia au ajuns la faţa locului, cei trei români au încercat să fugă, iar unul dintre ei l-a rănit la mână pe un poliţist cu un cuţit pe care îl avea în buzunar şi cu care tăiase crengile măslinilor, omul legii având nevoie de zece zile de îngrijiri medicale.
- Povestea lui Adrian, românul care a luptat peste un an pe frontul din Ucraina: "Atunci am înţeles că poţi să mori"
- Românul care a făcut sarmale la cea mai prestigioasă instituţie de HoReCa din Luxemburg. Reţeta a ajuns în...
- MAE confirmă că cetăţeanul reţinut în regiunea separatistă Abhazia este român. Autorităţile sunt în...
Românul a fost încătuşat şi arestat pentru furt calificat, vătămare şi tentativă de omor împotriva unui poliţist, arată sursa citată. Potrivit aceleiaşi surse, cei trei români ar fi provocat distrugeri măslinilor din plantaţai respectivă, întrucât au folosit diverse unele care au afectat grav copacii.
Bărbatul de 36 de ani, cunoscut cu antecedente penale, a fost arestat şi se află în închisoare, iar poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea celorlalţi doi români. Anchetatorii au ridicat utilajele folosite la recoltarea măslinelor, maşina şi cuţitul cu care a fost rănit poliţistul, iar bunurile furate au fost înapoiate proprietarului.