Un tânăr de 19 ani a murit în timp ce dădea Bacul, în Franța. Profesorii nu au intervenit și nu i-au lăsat pe elevi să-l ajute: "Ne-au interzis să ne ridicăm"
Un adolescent îm vârstă de 19 ani a murit după ce a suferit un stop cardiac în timp ce susținea un examen la școală.
De Redactia Observator la 27.03.2023, 18:30A plecat sigur pe el la examen și avea de gând să se întoarcă acasă cu vești bune, pentru a-și face mândru tatăl. Nu știa însă că nu avea să se mai întoarcă acasă. Nadir Bekaddour, în vârstă de 19 ani, s-a prăbușit la doar câteva minute după ce a început examenul de economie pe care l-a susținut la liceul The Lychee Gaston Berger din Ronchin, lângă Lille, în Franța, săptămâna trecută, relatează Mirror.
Studentul a fost dus de urgență la Spitalul Universitar din Lille, dar din păcate a murit doar câteva ore mai târziu. Nadir și familia sa se mutaseră în Ronchin din Oran, Algeria, în 2007, pentru a putea fi tratat, după ce a descoperit că suferă de o afecțiune gravă a inimii.
A murit în timp ce susținea examenul maturității
Un alt elev care era la același examen a susținut că Nadir „a strigat de mai multe ori că are nevoie de ajutor, pentru că avea un stimulator cardiac”. Profesorii care asistau la examenu au rămas, însă, indiferenți și le-au interzis celorlalți elevi să se ridice de pe scanune și să-l ajute pe tânărul care și-a dat ultima suflare pe podeaua din cală.
- Un tânăr de 21 și-a făcut praf mașina pe un drum din Botoșani. Șoferul a ieșit de pe carosabil, după ce a...
- Răpus de o infecţie la măsea, la doar 31 de ani. Acuzaţiile rudelor, care cred că tragedia putea fi prevenită...
- Adoptat și abandonat după 5 zile, pe străzile Italiei. Povestea tulburătoare a unui tânăr brazilian, lăsat în...
„Ne-au interzis să ne ridicăm de pe locurile noastre, deși elevii au vrut să se ofere voluntari pentru a-l ajuta. Ni s-a spus să nu ne ridicăm pentru că dăm Bacalaureatul. Chiar dacă era tot vânăt, cu ochii larg deschiși. Nu-i mai simțeam pulsul" ,a spus elevul.
Ministerul Educației Naționale din Franța a demarat acum o anchetă cu privire la acuzațiile de lipsă de reacție la adresa celor opt adulți prezenți în sală, la acea vreme. Administrația colegiului a susținut că personalul a acționat într-adevăr corect. Echipajele de urgență au avut nevoie de 20 de minute pentru a ajunge la fața locului după ce Nadir a leșinat în sala de clasă.
"Nu exista poză în care să nu zâmbească", a spus tatăl tânărului.
„A iubit atât de mult sportul, în special fotbalul. Mi-a spus că dacă nu avea o problemă cu inima, ar fi devenit cel mai bun jucător! A învățat toată dimineața până la ora 14:00. Chiar înainte de a pleca, mi-a spus: „Tată, examenele sunt cam grele, dar voi promova acest bacalaureat”. Întotdeauna a vrut să mă facă fericit”, a declarat tatăl îndurerat, Tidjani Bekaddour-Benatia.