Un tată a murit încercând să recupereze jucăria preferată a copilului. A fost spulberat de un SUV după ce a sărit peste parapeţi, pe o autostradă din SUA
Un tată din Tennessee a murit tragic în urma unui accident cumplit pe autostradă. Bărbatul a fost spulberat de o maşină după ce a sărit peste un parapete de delimitare a benzii pentru a recupera „jucăria preferată” a copilului său, care fusese aruncată pe geamul maşinii.
De Larisa Andreescu la 12.05.2022, 16:08Potrivit unui comunicat al Departamentului de Poliție din Nashville, Joshua Thomas Taylor, în vârstă de 32 de ani, călătorea cu familia pe autostrada I-65 sud, lângă centrul orașului Nashville, seara devreme, când „copilul său a aruncat pe fereastră jucăria preferată”. Tatăl s-a întors în jurul orei 21.00 pentru a căuta obiectul, mergând de-a lungul autostradei, relatează poliţia.
„Şoferii Departamentului de Transport în caz de Urgenţă din Tennessee l-au găsit pe Taylor și au încercat să vorbească cu el. Totuşi, bărbatul a decis să sară peste delimitatoarele de benzi către partea de nord”, se arată în comunicat, potrivit Today. „Șoferii au întors imediat maşina pentru a ajunge pe partea opusă a autostradei când au auzit coliziunea”.
Tatăl a fost declarat mort la faţa locului
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că Taylor a fost spulberat de un GMC Yukon și a fost declarat mort la fața locului. „Șoferul autoturismului Yukon a rămas la fața locului și a colaboat cu agenţii, nu a prezentat niciun indiciu de deficiență”, se arată în comunicat. „Viteza nu pare să fi fost un factor”.
- Imagini de coșmar pe autostrada A1, după ce șoferul unei dube a pierdut controlul volanului. Accident cumplit...
- O maşină a lovit o ţeavă de gaze în dreptul Aeroportului "Henri Coandă". Trafic oprit pe DN1, spre Bucureşti
- Fiul a încercat să-și salveze mama din flăcări, în timp ce fugeau de război. Drama din spatele accidentului...
În urma evenimentului tragic, Departamentul de poliție din Nashville a reamintit oamenilor că este ilegal și periculos să traversezi parapetele mediane de-a lungul autostradei.
Taylor era tatăl a doi copii, Brenna, în vârstă de 13 ani şi Noble, în vârstă de 2 ani. Soţia sa, Esther, aşteaptă, de asemenea, un băieţel la sfârşitul acestui an.
„Joshua a fost un soț, un tată, un fiu și un prieten iubitor și dedicat care și-a trăit viața cu pasiune și scop”, transmite familia prin intermediul unui anunţ pe GoFundMe. „Oricine l-a cunoscut nu a putut să nu fie afectat de dragostea lui pătimaşă pentru Iisus și de angajamentul din toată inima față de misiunea sa. Ne va fi profund dor de el.”