Un tată, care și-a ucis fiul zgâlţâindu-l atât de violent încât a suferit 50 de fracturi, a fost condamnat pe viață, în Anglia
Un tată, care și-a zgâlţâit fiul atât de violent încât copilul a suferit 50 de fracturi de coaste, a fost închis pe viață după ce a fost găsit vinovat de crimă.
De Redactia Observator la 27.11.2021, 18:37James Lawton, în vârstă de 28 de ani, și-a ucis fiul, pe numele său Colby, în vârstă de o lună, în mai 2020. Bărbatul a primit o sentinţă de închisoare pe viață şi trebuie să execute cel puțin 17 ani înainte să poată fi luat în calcul pentru eliberarea condiţionată.
Mama lui Colby, Chantelle Stroud, în vârstă de 25 de ani, din Newbury, a fost achitată prin verdict majoritar. Juriul a aflat cum Colby a scos un țipăt ascuțit după ce a fost zguduit violent până la moarte de un Lawton alcoolic, noaptea târziu, la casa lor din Newbury, Berkshire. Lawton îi fracturase craniul lui Colby într-un incident separat cu câteva zile înainte de moartea sa.
Rănile copilului păreau provocate într-un accident de maşină
Copilaşul avea peste 70 de vânătăi diferite, iar zgâlţâitul final a fost atât de puternic încât a dus la leziuni cerebrale atât de grave încât semăna cu rănile tipice unui accident de mașină la 90 de km/h. Prietenii și familia doamnei Stroud au izbucnit în lacrimi de ușurare în sala de judecată, când verdictul a fost anunțat, notează Daily Mail.
- ''Rece, manipulatoare, calculată.'' Unchiul copilaşului din Anglia bătut până la moarte spune că mama vitregă...
- O tânără şi-a omorât prietena şi a tăiat-o pentru a-i putea fura bebeluşul nenăscut. A fost condamnată la...
- Un tată și-a bătut fiica de două luni până la moarte, apoi a pretins că ''pisica i-a provocat rănile...
Avocatul de urmărire penală, Elouise Marshall QC, i-a spus judecătorului că este plauzibil ca atacul lui Lawton asupra lui Colby să fi fost premeditat, agravând astfel condamnarea sa. Însă acuzarea a încercat să demonstreze că tragedia a fost cauzată de furia de moment.
În timpul procesului, judecătorul a declarat: ''Când doamna Stroud era afară, discutând cu prietenii ei, tu erai înăuntru cu Colby şi i-ai provocat vătămări corporale grave cu intenția de a face acest lucru. Dovezile arată că cel mai probabil l-ați lovit cu capul de o suprafață dură. Accept că aveți probleme de depresie și anxietate. Sănătatea ta mintală s-a deteriorat în perioada de izolare. Recunosc că ai încercat să-ți controlezi agresivitatea direcționându-ți furia către obiecte neînsuflețite. Deși nu poți accepta ceea ce i-ai făcut lui Colby, nu mă îndoiesc că ai remuşcări și regrete pentru moartea lui''.