Antena LIVE
Video

America Express, sezonul 6. Cum au dormit Aris Eram și Laura Giurcanu în tribul amazonian. De ce au împărţit Alexia Eram şi Sânziana Negru patul

America Express, sezonul 6. În ediţia de duminică, 19 noiembrie 2023, concurenții au înnoptat într-un trib amazonian, care a acceptat, în premieră, vizita unor europeni. La înserat, echipele au fost însoțite spre locul de cazare, o fortăreață din lemn cu paturi supraetajate și pături care să-i acopere de frig și insecte. Condiţiile mai grele i-au făcut pe Aris Eram, Alexia Eram, Laura Giurcanu şi Sânziana Negru să doarmă altfel decât erau obişnuiţi. Episodul integral poate fi urmărit în AntenaPLAY.

De la 19.11.2023, 21:49

America Express, sezonul 6. Concurenţii nu se așteptau, dar condițiile în care au dormit în inima unui trib străvechi au fost unele foarte bune. Au fost, însă, mai puțin feriți de insecte. Potrivit a1.ro, pe teritoriul tribului amazonian, echipele au avut parte de experiențe inedite, de la masa pe foi uriașe de bananier, până la picturi tradiționale pe față și înnoptatul în inima junglei. Noaptea nu a fost pentru toți un sfetnic bun, căci pentru cei care au acumulat tensiuni peste zi, seara friguroasă și pericolul gândacilor nu a fost deloc un mediu propice de reechilibrare. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

America Express sezonul 6, 19 noiembrie 2023. Ce s-a întâmplat între Aris Eram și Laura Giurcanu

Obișnuiți în confortul oferit de metropolă și liniștea unei vieți separate de forța neînduplecată a naturii, a te obișnui cu realitatea junglei amazoniene nu este nici pe departe un lucru simplu.

„Aseară eu am început să plâng când s-a stins lumina pentru că erau gândaci peste tot și Sânziana m-a luat cu ea în pat. Îmi este foarte frică de gândaci, de tarantule și tot ce înseamnă, mai ales când dorm… Așa că am dormit cu Sânziana și am dormit în sacul de dormit”, spune Alexia Eram. Sânziana o completează: “Am dormit e mult spus…”

Pe acelaşi subiect

„Aris a dormit lângă Laura și eu lângă Sânziana”, spune Alexia, însă Aris intervine imediat pentru a o corecta: „În patul de lângă Laura”.

Nici pentru ceilalți seara nu a fost una prea bună. Sânziana Negru nu a putut trece peste refuzul coechipierii sale de a mânca viermii vii la proba care le-ar fi putut aduce cu un pas mai aproape de câștigarea amuletei și a unui Joker important. Reproșurile au început de dimineață: „Faci fix ce ai zis că nu o să facem”, spune Laura Giurcanu, făcând referire la o promisiune stabilită încă de acasă potrivit căreia nu vor exista niciodată supărări dacă una dintre ele nu va putea face o probă.

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6

Nouă perechi de vedete sunt gata să pornească în doar câteva zile pe Drumul Soarelui, o nouă aventură la capătul lumii oferită de America Express. Concurenții Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

Continentul rămâne același în acest an, dar Drumul Soarelui îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina, pe un traseu cu locuri spectaculoase, pline de povești și istorie. Misiunile vor fi pe măsură, iar lupta pentru Amuleta Supremă de 30.000 de euro și titlul de câștigători ai celui mai dur reality show din România se anunță a fi aprigă și de această data. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Ți-a plăcut acest articol?

america express antena 1
Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu...
Useit
Publicat 18.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024