Hello Chef revine cu cel de-al şaselea sezon! Damian Drăghici i se alătură Roxanei Blenche. Ce surprize aduce noul sezon
Hello Chef revine la Antena 1 cu cel de-al şaselea sezon, Din România, cu drag, şi îi invită pe telespectatori într-o călătorie gastronomică plină de savoare, prin toate regiunile ţării. Damian Drăghici i se alătură Roxanei Blenche, într-un sezon dedicat tradiţiilor româneşti.
De Redactia Observator la 31.08.2023, 13:34De la zama de șalate din maramureș, la storceagul dobrogean și la vărzari moldovenești, noul sezon va explora toate regiunile țării noastre în bucate din bătrâni, invitând telespectatorii să se reîndrăgostească de gustul de acasă și de bogăția bucătăriei lor tradiționale.
Emisiunea Hello Chef revine cu sezonul 6. Când începe și ce noutăți a pregătit Roxana Blenche, la Antena 1
Condimentate în fiecare episod vor fi povești nostalgice din copilărie, conversații sincere despre obiceiuri și momente muzicale folclorice din partea lui Damian, dar și a invitaților speciali.
„Noul sezon mi se pare cel mai tare de până acum! Pentru că ne întoarcem acasă, să descoperim alături de telespectatorii noştri delicioasa bucătărie românească. Pentru că, fie vorba între noi, orice bucătărie ţi-ar plăcea în lumea asta, italienească, mediteraneană, portugheză, japoneză...tot mâncarea românească e pentru sufletul nostru. În acest sezon voi fi alături de Damiam Drăghici, un om extraordinar, cu care sunt efectiv pe aceeaşi lungime de undă. Am descoperit că avem şi pasiuni comune şi mă bucură enorm că a încercat toate reţetele mele şi chiar i-au plăcut. Şi de această dată ne vor trece pragul invitaţi senzaţionali, din toate regiunile, de la doamna Sofia Vicoveanca, până la Dorian Popa, cu care mă distrez de minune de fiecare dată când ne revedem. Şi, ce e important să reţină telespectatorii noştri, este că începând din acest sezon ne vedem sâmbăta, de la ora 14.00, la Antena 1!”, dezvăluie Roxana Blenche.
- Campionul național la powerlifting își spune povestea la Chefi la cuțite: „Sportul și bucătăria mi-au...
- Arsenalul Chefilor va fi completat de noi amulete, care fac și mai dificil sezonul 12 al emisiunii Chefi la cuțite
- Cuplurile participante la Insula Iubirii, decizii complicate la final de sezon: „Vom avea un copil!”. Finala,...
La rândul lui, Damian Drăghici declară: „Este o adevărată plăcere să fac parte din echipa Hello Chef. Cred că bucătăria, la fel ca și muzica, este o formă de artă care îți trezește simțurile și mai ales aduce oamenii împreună. Iată că am reușit să introduc cumva și naiul în procesul de gătit (veți vedea cum în timpul emisiunii). Muzica este forma mea preferată de artă, dar pot spune că am avut câteva preparate cât de cât decente, chiar gustoase, daca nu sună exagerat. Atât am reușit în momentele când chiar găteam și nu cântam. Cel puțin, așa mi s-a spus. Până la urmă, publicul decide. Multumesc întregii echipe Hello Chef pentru această experiență frumoasă. A fost un ceva ce aș repeta cu siguranță și în mod sigur le va plăcea și oamenilor să vadă ce am reușit să realizăm în acest sezon!”.
Noul sezon Hello Chef - Din România, cu drag va putea fi urmărit începând din 2 septembrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 14.00, la Antena 1.