Observator, Antena 1, transmisiuni în exclusivitate din Cairo, locul de plecare spre casă al celor peste 100 de români evacuați din Fâșia Gaza
103 români şi familiile lor ies astăzi din Fâşia Gaza, potrivit unui anunţ al Ministerului Român de Externe. Vestea vine la exact o lună de război Israel - Hamas, în care cel puțin 11.000 de oameni au fost uciși, peste 4.000 dintre ei, minori.
De Redactia Observator la 07.11.2023, 17:11Cetăţenii români au primit, în cursul nopţii trecute, permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah şi de a intra pe teritoriul Egiptului. Trimisul special Observator Cristi Popovici va transmite în direct de la Cairo informații în exclusivitate și poveștile românilor care au primit bilet de ieșire din Iad.
"Odată scoşi din Fâşia Gaza, cei 103 cetăţeni români vor fi duşi la Cairo de reprezentanţii Ambasadei României din Egipt. Aici vor fi îmbarcaţi într-o cursă aeriană specială care îi va aduce la Bucureşti, unde îi aşteaptă rudele din ţară. La Cairo vom merge și noi, iar, la Observator, veți vedea toate noutățile legate de repatrierea românilor din Fâșia Gaza. Cu siguranță vor fi momente extrem de emoționante, pentru mulți dintre ei este o a doua șansă la viață." - Cristi Popovici, trimis special Observator Antena 1
Observator de război
De la începutul conflictului, trimişii special Observator în Israel au trăit pe viu tensiunea şi ororile războiului. Cristi Popovici a relatat de pe linia de front în primele săptămâni ale conflictului. Reportajele Observator aici
Imaginile și informațiile de la fața locului vor fi transmise, în direct, zi de zi, în jurnalele Observator, Antena 1, dar și online, pe observatornews.ro și Facebook Observator.
Observator. Despre oameni. Ştirile aşa cum trebuie să fie!
https://observatornews.ro/
https://www.facebook.com/ObservatorAntena1
https://www.instagram.com/observatorantena1/
https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en