A murit Karl Lagerfeld, cel mai prolific designer al lumii
Lagerfeld, cel mai prolific designer al lumii, a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani! Designerul casei de modă Chanel fusese internat la Spitalul American din Paris, dar medicii nu l-au mai putut ajuta.
De Redactia Observator la 19.02.2019, 18:21Lagerfeld, cel mai prolific designer al lumii, a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani! Designerul casei de modă Chanel fusese internat la Spitalul American din Paris, dar medicii nu l-au mai putut ajuta. De altfel, în ultima vreme, Karl Lagerfeld renunţase la apariţiile publice, pe fondul bolii de care suferea.
Cu faţa acoperită de ochelari de soare, părul alb prins într-o coadă şi îmbrăcat impecabil în costum negru. Este imaginea simbolică pentru Karl Lagerfeld, unul dintre cei mai influenţi designeri ai lumii care timp de peste trei decenii a revoluţionat casa de modă Chanel.
Inspirat de Christian Dior, Karl Lagerfeld a decis să plece la Paris şi să devină designer vestimentar, la varsta de 17 ani. A reuşit să devină ucenicul lui Pierre Balmain, în urma unui concurs. Atunci a impresionat juraţii cu schiţa unui palton de iarnă.
Supranumit şi Kaiserul Karl, avea să se facă remarcat la mijlocul anilor '60 când început să lucreze pentru brandul Chloe. Însă, a cunoscut celebritatea abia în 1983, când a devenit directorul de creaţie al casei de modă Chanel.
Remarcat de ochii presei a fost şi stilul de viaţă extravagant al desginerului. Nu a fost căsătorit niciodată, a avut mai multe relaţii, însă iubirea sa cea mare a fost pisica lui Choupette. Felina ar putea fi şi cea care îi moşteneşte averea impresionantă de aproape 200 de milioane de euro.
La ultima sa prezentare la care a participat Karl Lagerfeld şi-a imaginat următorul sezon ca un paradis tropical. Modelele au defilat cu picoarele goale în nisip, zâmbind sub privirile creatorului vestimentar.
Zvonurile conform cărora Karl Lagerfeld ar fi bolnav au apărut când designerul a fost pentru prima oară absent de la o prezentare Chanel. Pe atunci, casa de modă pe care a condus-o timp de decenii i-a motivat absenţa invocând că este obosit.
Până în ultimele sale luni din viaţă, Karl Lagerfeld a dat viaţă schiţelor sale. Era directorul de creaţie al casei Fendi, conducea propriul său brand care îi poartă numele, însă pentru Chanel, astăzi, s-a încheiat o eră.