Actorii români fac haz de necazul pandemiei

Luate pe nepregătite, marile teatre au scormonit după piese şi idei prin care să ajungă la public. Actorii şi-au luat soarta în mâini şi au început să facă emisiuni online. Unii chiar se pregătesc de premiere ale unor piese de teatru jucate de actori din propriile case. O forţare a normalului pentru o breaslă care nu-şi poate întrezări viitorul.

• Reportaj Observator de la Ierusalim. Imagini din interiorul Sfântului Mormânt, cel mai important loc al creștinătății: "Pe această piatră arde Sfânta Lumină"

• Ideea a pornit de la închiderea festivalului Shakespeare, în urma pandemiei.
• Festivalul s-a mutat online.

La început cu stângăcie, acum deja experţi în emisiuni online. Sunt Marius Manole şi Ilona Brezoianu, actori cu atâta dor de teatru, încât au încercat să şi-l ostoiască prin emisiuni de cate o oră şi jumătate pe Youtube, în fiecare seară.

Ilona Brezoianu, actriţă: Acum are un nume, are un generic, are invitaţi, are subiect câteodată, câteodată nu.

Nu repetă roluri, nu-şi joacă personajele. Aici sunt ei, aşa cum pe scenă nu au şansa să se lase văzuţi. Îşi deschid casele şi sufletele, apoi stau la poveşti cu câte-un invitat de seamă şi cu publicul lor tot mai numeros. În fiecare seară, aproape 1500 de oameni îi urmăresc în direct.

Marius Manole, actor: S-a creat o comunitate care vorbesc între ei, îşi dau lucruri şi dau la schimb mailuri, îşi fac cadouri, ei râd de noi, fac glume pe seama noastră şi îi ţinem în priză pe spectatori, pentru că ei aşteaptă să se întoarcă în sălile de teatru şi se amăgesc cu noi şi am câştigat spectatori. 

După 2 luni de umor în direct, optimismul a început să le treacă, văzând că nimeni de la guvernare nu suflă o vorbă despre cum îşi vor relua activitatea. Prima lor întrebare e cum să joace cu faţa acoperită şi mai ales cum să privească un public unde, în loc de oameni, văd, odată la trei scaune, o mască.

Marius Manole, actor: Trebuie să înţeleagă toată lumea şi mai ales Ministrul Culturii, pentru că este actor, meseriile noastre sunt meserii care ar trebui să se întâmple cu public. Şi atunci, ori subvenţionez teatrul în aşa fel, încât dintr-o sală cu 300 să poţi să-ţi permiţi să joci cu 100 de oameni.

Dacă în Bucureşti nu au nicio soluţie încă, în provincie situaţia e şi mai tristă.

Marius Manole, actor: Sunt oameni realmente care m-au sunat, actori care m-au sunat din provincie şi mi-au zis faceţi ceva pentru noi, pentru că nu mai putem trăi şi situaţia va fi pe mai multe luni.

De teama acestor mai multe luni şi la gândul unor piese cu 10 oameni în public, acum se scrie la teatrul din Craiova prima piesă ce va fi jucată din casa fiecărui actor.

Vlad Drăgulescu, director festivalul de teatru Shakespeare: În maximum o lună de zile vom avea prima premieră unui spectacol gândit special pentru online, în care actorii joacă atunci când sunt văzuţi, numai că publicul e acasă. Publicul va putea să cumpere bilete online de oriunde din lume.

Ideea le-a venit în timpul primului festival de teatru din România inchis de pandemie şi mutat, în câteva săptămâni, cu totul în online. Festivalul internaţional Shakespeare, unde erau aşteptaţi sute de actori de pe toate continentele. În loc sa se mai deplaseze ca să joace fizic, teatrele lumii au trimis spectacole faimoase pentru a fi transmise pe internet.

Vlad Drăgulescu, director festivalul de teatru Shakespeare: În total am reuşit să strângem peste 25 de spectacole din vreo 4-5 ţări. Am avut montări celebre, spectacole pe care nu le mai pot vedea pentru că multe dintre ele nu se mai joacă în niciun teatru din lumea asta, sunt doar de arhivă. Practic, o ediţie cum nu a mai fost şi cum nu ar mai fi putut fi dacă nu ar fi existat această izolare.

Festivalul se juca mereu cu casa închisă, dar avea la dispoziţie doar 600 de locuri în toată Craiova. Anul acesta, a ajuns la 300.000 de vizitatori din toată lumea.

Vlad Drăgulescu, director festivalul de teatru Shakespeare: Am avut peste 50 de actori din 28 de ţări care au recitat sonete de Shakespeare special pentru noi, de la ei de acasă, în casele noastre, în 25 de limbi.

E o variantă, un colac de salvare, însă nu ar trebui să devină obicei, spun actorii. Ei trăiesc prin emoţia vie, citită pe feţele şi în ochii spectatorilor din faţa lor, nu de dincolo de ecrane.